Editorial

Se spune ca, intr-o manastire, era o icoana considerata a fi facatoare de minuni. Intr-o zi, in fata icoanei a ingenunchiat un barbat bogat si cu stare sociala inalta. Avea sanatate, putere, bani. Dar se ruga lui Dumnezeu sa primeasca mai mult. In spatele lui, a ingenunchiat un barbat umil.

Mult preainteleptul Pitagora zicea ca „Numai inteleptii se solitarizeaza; noi ceilalti trebuie sa ne solidarizam!” Si spunea asta tocmai El, care era cel mai intelept! Din aceasta sublima cugetare putem trage si concluzia ca cea mai nobila misiune a fiecarui intelectual este de a-si asuma cultivarea memoriei marilor intelepti. Ai neamului si ai lumii. Deci ... solidarizarea cu solitaritatile umane!

Este interesant pana la fascinant, chiar daca adeseori alienant, sa am clipe de revelatie cu privire la vremurile pe care le-am apucat. Nu foarte demult, il vedeam pe Pinkie cum voia sa-si taie, langa zid, venele, din cauza celor ”50 channels of shit”! Azi am peste 150 de canale, dar nu-mi trece prin cap asa ceva, desi mai am doar foarte putin pana ma inghite pestilenta realitatii.

Dar ce mananca si de ce? Aceste intrebari par naive si irelevante nu numai pentru Feuerbach. Ele au parut si mai irelevante pentru oponentii lui religiosi. Pentru ei, ca si pentru el, a manca constituie o functie materiala, si singura chestiune importanta era daca, pe langa aceasta, omul poseda o „suprastructura” spirituala. Religia a raspuns: da. Feuerbach a raspuns: nu. Insa ambele raspunsuri au fost date in cadrul   

Munchen. Octombrie. O zi ploioasa, mohorata, cu picuri desi pe caldaram si un zgomot infundat, al zilei ce parca nu vrea sa inceapa din cauza intunericului si a cetii care troneaza in voie. La un hotel din periferie, de muncitori cu ziua sau de turisti rataciti, nici macar personalul nu a aparut pentru servirea de dimineata. Bubuituri surde, infundate, tradand un scartait de usi neingrijite sau somnul mult prea putin al celor   

(partea a treia)

Ori de insingurare. Dar nu acea insingurare duhovniceasca, aducatoare de fericire interioara, ci una aflata la pragul alienarii existentiale. Este vorba de asa-zisele retele de socializare, devenite deja o conditie obligatorie a omului de azi.

Pentru unii credinta e asa de mare, incat nimic nu-i poate opri de la exercitarea ei, in diferite forme. Nici macar legea. Dornici sa pupe moaste, trei preoti ce fac parte din Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului si Satmarului s-au dus pana in Peloponez, la manastirea Mega Spileo, unde n-au gasit de cuviinta sa faca altceva mai bun decat sa fure niste moaste, mai exact o mana a Sfantului Haralambie.

PSD, un fel de partid stat sau un altfel de partid stat, se afla la o mica raspantie. Spre stanga, spre dreapta…o dilema oarecum hazoasa pentru un partid, prin definitie de stanga. Am spus de dreapta, deoarece multe din realizarile guvernului condus de un pesedist, fostul lider al partidului, sunt de dreapta.

Citeam zilele trecute povestea omului-torta pe care azi prea multi il mai stiu. Liviu Babes s-a autoincendiat in anul 1989, pe 2 martie. S-a transformat intr-o torta umana, in timp ce cobora pe Partia Bradul, din Brasov, avand in mana un carton pe care scria ‘Stop Murder! (Opriti crima!) Brasov = Auschwitz”.

Oricat as dori sa evit presiunea cotidianului, nu pot refuza cateva consideratii ce au legatura cu problemele europene in fata actualului „val migrator”. Nu inteleg de ce omenirea nu invata din experientele anterioare. Sunt cazuri care atesta clar ciclicitati, dar conducatorii popoarelor nu vor sa vada decat atat cat poate oferi orizontul zilei. Sunt, cum s-ar spune, zilieri si nu „conducatori de lung traseu”.