Fereastra închisorii / Reţelele de alienare

Ori de însingurare. Dar nu acea însingurare duhovnicească, aducătoare de fericire interioară, ci una aflată la pragul alienării existenţiale. Este vorba de aşa-zisele reţele de socializare, devenite deja o condiţie obligatorie a omului de azi.

Nimeni nu le contestă rolul de facilitator comunicaţional şi chiar anumite beneficii în viaţa cotidiană. Însă, de aici şi până la a deveni o rutină zilnică, compulsivă şi chiar obsesivă pentru unii este calea de la firesc la îmbolnăvirea minţii. Trist este faptul că tinerii sunt cei mai înlănţuiţi de acest fals miraj. Când ar trebui să citească cărţi ori să meargă pe munţi, ei pierd vremea cu selfi-uri ori răsfoind avid vieţile altora.

Chestiunea asta, de a-ţi imortaliza periodic propria mutră şi de a o difuza omenirii, ţine de certe fragilităţi de ordin interior şi pierderea identităţii. Apoi de a-ţi împărtăşi casa, familia, prietenii, curtea, cu toată lumea, ori cu o mare parte a ei, ţine de resorturi psihologice dubioase, dacă nu defectate.

Chiar şi studiile ştiinţifice concluzionează apăsat asupra malignităţii folosirii fără măsură a acestor reţele de socializare. Care sunt de fapt nişte captivităţi sociale şi mai pe urmă nişte închisori virtuale, în care ai impresia că eşti cunoscutul tuturor, dar de fapt eşti singuratecul nimănui.

Astfel, oamenii ajung să trăiască vieţile altora, abandonându-şi propria viaţă, ori, în cel mai bun caz, împărţind-o nefiresc cu alţii.