Jenant, mişeilor! / Iadul românilor

Citeam zilele trecute povestea omului-torţă pe care azi prea mulţi îl mai ştiu. Liviu Babeş s-a autoincendiat în anul 1989, pe 2 martie. S-a transformat într-o torţă umană, în timp ce cobora pe Pârtia Bradul, din Braşov, având în mână un carton pe care scria ‘Stop Murder! (Opriţi crima!) Braşov = Auschwitz”.

După două ore de agonie petrecute la spital, Liviu Babeş avea să spună adio unei lumi în care el nu se mai regăsea, unei dictaturi monstruoase pe care el nu o mai suporta, dar cu speranţa că gestul său va avea un ecou internaţional şi ceva se va schimba în bine pentru românii de rând şi familia sa.

Turistul scoţian care a încercat atunci, Douglas Wallance, să-l salveze, a revenit în acest an în ţară ca să-l comemoreze. Ai noştri l-au uitat de mult… În schimb, lui Jan Palach, cehii i-au făcut un monument în centrul Pragăi, ba, chiar, au dat şi numele unui asteroid, pentru ca toată omenirea să ştie cine a fost eroul care şi-a dat foc atunci când ruşii au invadat Cehoslovacia. Apoi, am aflat că Bădia Purcărea, declarat „tezaur uman viu” de Ministerul Culturii nu şi-a primit înainte să moară celebra diplomă şi nici onorariul aferent. Deh, vreme de trei ani, guvernanţii n-au avut timp să elibereze o hârtie…

M-am întrebat multă vreme dacă necinstirea valorilor are legătură cu modestia, ipocrizia, necunoaşterea, prostia sau invidia.

Apoi, ca-n bancul cu iadul, mi-am dat seama că la noi, solidaritate înseamnă: „să nu lăsăm pe nimeni să ridice capul”: Se zice că a fost dus cineva să vadă iadul. Uite, să vezi iadul ruşilor. Era balta cu smoală şi ruşii încercau să iasă, să scape de acolo, că îi ardea, îi chinuia. Diavolii, pe marginea bălţii, luptau cu ei să nu-i scape.

Ruşii luptau cu tot ce aveau, era o luptă pe viaţă şi pe moarte. Merg mai departe să vadă iadul americanilor. Acolo, la fel, aceeaşi luptă între demoni şi oameni. Se ajunge la iadul românilor. Acolo, un singur drac citea ziarul pe marginea bălţii, plictisit. Vizitatorul întreabă: „Cum, peste tot e o luptă crâncenă şi aici e aşa linişte? E cumva goală balta?”. „Nu, dar cum vrea cineva să iasă, ceilalţi îl trag imediat la fund”.