In Memoriam. Ing. NICOLAE DICU

Vestea tristă a stingerii din viață în urma unei boli necruțătoare, la 1 Decembrie 2020, în Ziua națională a României, a omului, specialistului de excepție în industria miniero-metalurgică a țării, NICOLAE DICU, inginerul minier care nu a trecut degeaba prin viața economică și socială a Maramureșului, a umplut de durere și tristețe
inimile tuturor celor care l-au cunoscut. Un om sociabil, aspru, care a știut să prețuiască simpatia oamenilor adâncului și a colegilor de facultate și de muncă. Să-i fie somnul lin și dulce și îngerii aproape. Odihnească-se în pace!

Nicolae Dicu s-a născut la 19 octombrie 1934, în inima Olteniei, comuna Stejari, judeţul Gorj, în familia Dumitru şi Maria, fiul unei familii de agricultori cu 7 copii. A urmat clasele I-VII primare în localitatea natală, apoi Liceul „Mihai Viteazu” București. Din anul 1954 devine student la Facultatea de Mine din cadrul Institutului de Mine din București, unde frecventează anii I-II, institut care se desființează și unifică cu cel din Petroşani, azi Universitatea Tehnică Petroşani. Aici continuă studiile, în anul 1959, obţine di­ploma de inginer în specialitatea Exploatări Miniere, an în care prin dispoziţie guvernamentală este repartizat în producţie la Trustul Minier Baia Mare și, din luna august 1959, a pășit pentru prima dată în Cavnic, în calitate de inginer stagiar la mina Bolduț. Așa cum povestea în diverse ocazii,
s-a bucurat că și-a început meseria la Cavnic, „situat pe o vale pito­reas­că de o parte și alta a părții superioare a rîului Cavnic și Văii Gu­­ti­nului cu afluenții lor, pe rama sudică a Munților Gutâi, pe un teren muntos și deluros, cu pajiști și păduri, unde se localizează unul dintre principalele zăcăminte poli­metalice din regiunea minieră Baia Mare”.
Timp de 6 luni a lucrat pe post de maistru la mina Bolduț, după care a fost numit șef de sector, după 2 ani șef de mină, iar după 4 ani inginer şef, funcție deținută timp de 10 ani și apoi 7 ani director ex­ploa­tare. În cei 25 de ani cât a lucrat la Cavnic, a elaborat și par­ticipat la implementarea a o se­rie de proiecte, studii tehnico-economice: Producția de minereu extras și prelucrat a crescut an de an. S-au realizat lucrările magistrale miniere: Tunelul Baia Sprie-Șuior-Cavnic, Puțul Central cu o adâncime de 800 de m. Cavnicul a ajuns să aibă un păienjeniș de lucrări miniere subterane care în­sumează peste 75 km. În 4 ani consecutivi, 1980-1983, Exploa­tarea Minieră Cavnic a deținut locul I în mineritul din România.
Nicolae Dicu a fost legat trup și suflet de Cavnic, aici și-a început meseria și întemeiat familia, s-au născut copiii, a fost alături de oameni, a contribuit la ridicarea unor importante edificii în Maramureș, dar să ne limităm la Cavnic, oraș care s-a dezvoltat pe seama mine­ritului, prin:
- Construcția de blocuri de lo­cuințe, cămine pentru nefamiliști, cantină centrală și cantine de in­cinte, spații comerciale, spital oră­șenesc, Casa de cultură, liceu in­dus­trial minier;
- Modernizarea drumului Baia Sprie-Cavnic- Băiuț;
- Stadionul sportiv și terenul de handbal din Cavnic;
- Construcția și dotarea - pentru re­fa­cerea capacității de muncă a minerilor -, a căsuțelor de odihnă la Ocna Șugatag și Eforie Nord, iar pentru tratamente medicale la Bă­ile termale Felix-Oradea;
- Pentru atragerea și stabilizarea personalului medico-sanitar, cât și a cadrelor didactice, care nu erau din localitate, repartizarea de apar­tamente din fondul locativ al exploa­tării miniere;
- Crearea în Cavnic de locuri de muncă pentru soțiile și fiicele mi­ne­rilor, prin colaborarea cu coope­rația meșteșugărească pentru în­ființarea unei Secții de covoare și alta pentru obiecte de sticlărie;
- Racordarea și alimentarea cu gaz metan a orașului Cavnic.

Urmare a dezvoltării mineritului, în anul 1968, odată cu reorganizarea administrativ-teritorială a ță­rii, Cavnicul, localitate monoin­­- dus­trială minieră, a devenit oraș, centru industrial, social și cultural, cu pondere ridicată în producția de metale neferoase a județului și a țării.
În perioada octombrie 1984 - ia­nuarie 1989, deține funcția de director general al Centralei Minere­- urilor Neferoase din Baia Mare. Pe baza realizărilor din acești ani, așa cum de altfel în anul 1983, Nicolae Dicu, relata regretatului realizator T.V.R., Tudor Vornicu, „N-am tre­cut degeaba prin viața eco­no­mică și socială a Mara­mure­șului”, pe bună dreptate a fost transferat și promovat pentru a conduce destinele industriei extractive româ­nești:
• februarie-decembrie, 1989, mi­nistru adjunct;
• ianuarie-iulie, 1990, ministrul mi­nelor în Guvernul Provizoriu;
• iulie 1990-iulie 1991, director general în Departamentul Minelor;
• august 1991-august 1992, Subsecretar de Stat - Departamentul Minelor;
• 1992-1998, director în C.O.N.E.F. București-Holdingul de Metale Neferoase, an în care se pensionează pentru limită de vârstă.
 
La nivelul centralei Baia Mare și al ministerului minelor, anii de vârf ai producție au fost 1987, 1988, 1989. Centrala minereurilor neferoase Baia Mare producea 83% din plumbul țării, 86% din zinc, 27% din cupru, 55% aur, 54% argint și 100% produsele de mangan și barită flotată. În perioada respectivă, România avea 278 de mine și cariere în operare, funcționau 70 de uzine și instalații de preparare/prelucrare, amplasate în 41 de bazine miniere, localizate pe teritoriul a 28 județe ale țării, unde activau peste 175.000 de salariați.
În perioada 1980 -1984, când de­ținea funcția de director al Exploa­tării Miniere Cavnic, a fost deputat în Marea Adunare Națională. Deți­ne titularizări profesionale de inginer minier gradele III, II, I, di­rector minier, precum și nume­roase medalii și ordine ale R.S.R.
Consiliul Local al Orașului Cavnic, la 29 noiembrie 1999, îi acordă titlul de „Cetățean de Onoare” al orașului Cavnic, pentru contribuția deosebită adusă la ridicarea gradului de civilizație și prosperitate al comunității locale, iar Consiliul Local și Primăria Municipiului Baia Mare, la 28 septembrie 2001, acordă titlul de „Cetățean de Onoare” al Munici­piului Baia Mare, d-lui Nicolae Dicu, pentru contribuția deosebită adusă la prestigiul mineritului maramureșean.
Preocupările, realizările sale, împreună cu colectivele de muncă sunt demonstrate prin fapte.

 

Drum bun, dle ministru. Dumnezeu să te aibă în paza SA!