Editorial

De foarte mult timp nu am mai vazut – sau simtit – manifestari ale patriotismului. In adevaratul sens al cuvantului. Recent, am avut bucuria sa cunosc si sa descopar (independent, in contexte diferite), doi mari romani, care sunt mai cunoscuti decat sefii de stat pe care i-am avut in ultimii ani. Si mult mai apreciati.

(partea a treia)

Toamna e pe aproape. E vremea otavei, iar vazduhurile incep sa se schimbe. Devin mai clare si mai intinse. Ca unul dintre putinii iubitori ai frigului, astept binecuvantarile cele mari ale toamnei: racoarea, spectacolul padurii, muntii limpezi si parca mai inalti ca in lunile caldurilor.

Poate din cauza ca nu-l practic, mie foarte tare si mult imi place sportul. De aia m-am si bucurat pentru fiecare medalie obtinuta de sportivii romani la recent incheiatele Jocuri Olimpice. E drept ca n-a trebuit sa sar in sus de multe ori, numa’ de cinci, evitand astfel orice febra musculara, intindere, luxatie ori entorsa de la atata efort.

Am avut o saptamana destul de incarcata, nu cu foarte multe subiecte, dar cele cateva au fost grele si mancatoare de timp si nervi. In principal este vorba de povestea de la APIA, o institutie pe care majoritatea oamenilor nu da doi bani. Adica nu este una de mare impact, se stie ca aici se dau bani la tarani si cam atat. Nici macar nu se prea stie ca sunt bani europeni si multe altele.

Habar n-am daca Dumnezeu rade sau plange cand ne vede. Noi, cu atat mai putin nu stim cum sa reactionam. Poate de aceea, in fata amestecului de nesimtire, fite, pretiozitate, egoism si orgoliu care caracterizeaza „omul modern”, e mai bine sa taci.

Numarul ultim al revistei „Familia romana”, intitulat generic si genetic „Satul romanesc intre vesnicire si cadere”, a produs o emulatie deosebita in randul cercetatorilor din domeniu, dar si in cel al oamenilor de constiinta, luminati referential la o astfel de problema. Ne-a bucurat sa vedem, spre exemplu, ca si revista „Sinteza” (nr. 30, iulie 2016) a percutat la tema cu un titlu foarte sugestiv – „Salvati   

„…Nicio descriere nu se poate apropia de adevar cand este vorba sa-i infatiseze pe slujbasii din Tara Romaneasca. Nemasurata lor imoralitate, ticalosia indurereaza si umple omenirea de sila... Mai inrauriti de catre grecii din Fanar, caci un mare numar se afla stabiliti la Bucuresti, multi boieri din Tara Romaneasca au josnicia acestora, lacomia lor, cruzimea lor...

Se spune, pe buna dreptate, ca prin credinta omul face minuni, iar afirmatia poate fi perfect adevarata, daca respectam logica lucrurilor. Minunile le savarseste Dumnezeu, insa nu in pofida vointei ori in afara implicarii noastre, daca ne aducem aminte ca aproape toti cei care veneau la Hristos erau intai intrebati daca cred ca El poate face aceasta, iar minunile se savarseau intr-o directa proportionalitate cu credinta lor.

Exista locuri pe lumea asta care ne incanta prin peisaj, maretie, parfum sau starea de spirit; prin senzatia pe care ne-au dat-o sau prin oamenii cu care le-am cucerit; prin pareri sau dureri, prin sclipiri sau iubiri. Prin pliniri. Unele locuri ne golesc, altele ne umplu. De stare, de mare, de zare. De fapte, de soapte, de noapte.

(partea a doua)