Editorial

„Nu poti salva un milion de oameni, dar pe cei 70-80 din preajma ta, pe cei pe care Dumnezeu i-a lasat in grija ta, trebuie sa-i salvezi”. Doamna din fata mea este un medic atipic. Isi imbratiseaza pacientii, ii tine de mana atunci cand nu mai are cu ce sa-i ajute si lupta, alaturi de ei, pentru viata lor.

Au fost „zilele Steinhardt” la Rohia, Rohita si Baia Mare. Sub numele acesta se aduna de cativa ani aici in Nord oameni de mare expresie culturala. Ei vin de la Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Satu Mare, Bistrita… si, prin contributiile aduse, construiesc noi punti de comunicare intre Steinhardt si cultura contemporana, implicit intre Manastirea Rohia si Lume.

A fost odata ca niciodata, pentru ca daca nu ar fi fost, nu as fi avut ce sa va povestesc acum... A fost un castel alb, plin cu oameni care aveau grija de semenii lor. Si mersese vestea despre el in toata imparatia si veneau de pretutindeni persoane mari si cunoscute sa se faca bine in castelul cel alb. Fiecare om ce lucra acolo isi stia foarte bine locul si fiecare stia exact ce avea de facut.

Numarul sinuciderilor, care de la an la an creste tot mai mult, ne motiveaza in a scrie cateva randuri despre suicid si despre consecintele dezastruoase care afecteaza persoana umana. Sociologul Emile Durkheim mentiona ca, in a doua jumatate a secolului al XlX-lea, numarul sinuciderilor a crescut de 3 pana la 4, 5 ori, in functie de tara.

Se spune ca timpul trece. E o remarca obisnuita, pe care o avem la indemina mereu, o auzim des sau chiar devine un loc comun care se afirma pe un ton dezertativ, renuntator, tributar lipsei de vointa. Ne uitam la cei din jur, la prieteni, la apropiati sau la fosti colegi – si folosim aceasta remarca in special atunci cind nu mai reusim sa tinem pasul cu timpul care parca trece prin si peste noi.

(ultima parte)

Nu mai e mult si se vor stinge si ultimii detinuti politici. Desigur, se vor stinge pentru lumea asta care nu le-a inteles pe deplin jertfa extraordinara si care continua sa-i ignore sau cel mult sa-i considere o simpla parte a istoriei. Insa, cu certitudine, vor primi laurii cuveniti in Imparatia Cerurilor, acolo unde lucrurile sunt drepte si vesnice.

Vasile Bleaga a implinit o frumoasa varsta, respectiv saizeci de ani, exagerat de multi, dupa umila mea parere, pentru ca nu-i merita. Bleaga asta, individul cu falcile si privirea de maidanez abuzat de alti maidanezi mai mari, ca de aia l-a si comparat fostul lui stapan, Base, cu ceva javra, a pastrat din vremea in care era coleg de partid cu primul marinar al tarii apucaturile de mafalda si de cocalar. Ca urmare, Vasalica   

Am fost cateva zile in Italia, o excursie mult asteptata, mult dorita. In sapte zile am vazut multe incat nu am reusit sa aduc totul asa cum as fi dorit. Am scris doua texte in care am expus cateva din lucrurile vazute deoarece asa am simtit, asa am crezut ca trebuie. Nu pot spune ca am scris pentru cei care vor merge in Italia, multi maramureseni au fost in Peninsula si vor mai merge daca ne va lasa contextul   

1. Viata nu e corecta si totusi e buna. 2. Cand ai indoieli, continua facand inca un mic pas. 3. Viata e prea scurta ca sa nu te bucuri de ea…

La finalul saptamanii trecute au fost organizate mai multe manifestari culturale. Mi-ar fi placut sa pot participa la fiecare in parte, dar in acest regim concurential a trebuit sa aleg. Selectiile sunt, de obicei, subiective, dar am decis sa „sarbatoresc” impreuna cu organizatorii din orasul Ardud, judetul Satu Mare, pentru ca aici „semnificantii” erau, vectorial, cardinal si anvergural, mai importanti: peste 800 de