Şi tot zbor / Patriotismul

De foarte mult timp nu am mai văzut – sau simţit – manifestări ale patriotismului. În adevăratul sens al cuvântului. Recent, am avut bucuria să cunosc şi să descopăr (independent, în contexte diferite), doi mari români, care sunt mai cunoscuţi decât şefii de stat pe care i-am avut în ultimii ani. Şi mult mai apreciaţi.

Din discreţie sau confidenţă, nu le voi da aici numele. Însă m-a surprins la aceşti oameni, foarte diferiţi, care nici măcar nu se cunosc între ei, gesturile, atitudinea, trăirea şi vibrarea la ceea ce înseamnă iubirea pentru colţul acesta de rai pe care îl avem, dar nu mai avem energia sau puterea de a îl aprecia. M-a umplut de bucurie să văd simţirea pe care o au şi tresărirea atunci când e vorba de adevăratele valori ale românismului. Milioane de români au trăit şi simţit româneşte, cu ideile unuia dintre ei, cu cuvintele rostite de el şi duse, în patru zări, de generaţii întregi. Milioane de români s-au bucurat de produsele celuilalt şi au ajuns să le fie parte din viaţa de zi cu zi. Alte zeci, chiar sute de milioane de străini s-au bucurat de rodul minţii acestora, fiind deopotrivă hrană pentru trup, dar şi pentru suflet...

Ambii au renunţat, cu mult timp în urmă, la cetăţenia română. Şi fac mai multe pentru ţară decât fac sute de politicieni. Sau poate mii. Ambii sunt în ţară, bineînţeles, la ei acasă, chiar dacă au suferit foarte mult tocmai pentru că reprezintă nişte valori. Unul din ei mi-a spus un lucru esenţial pentru a trece prin viaţă: să faci lucrurile în aşa fel încât să nu fii, niciodată, şantajabil! Şi mă surprinde cât de simplă poate fi lecţia supravieţuirii - sau a trăirii într-o lume cu valori răsturnate.

Atunci când eşti stăpân pe tine şi pe valorile adevărate pe care le ai cultivate în tine, când nu poţi fi cu nimic şantajabil, devii incomod pentru societatea noastră. Pentru că nu mai poţi face din gaşcă. Din cei care îşi împart puterea şi jefuiesc viitorul. Şi care ies în faţă, cu o nonşalanţă greu de imaginat, rostind cuvinte care nici măcar nu sunt ale lor şi care tind să devină, pentru cei mulţi, puncte de referinţă.

Am văzut la multe manifestări politicieni vorbind despre ţară sau patriotism, despre iubirea de acest pământ, ţinând - teatral - discursuri despre cum ar trebui să facem, îndemnînd, grav, la a ne cinsti trecutul, la pioşenie, reculegere sau dârzenie. Nu cunosc unul dintre aceştia care să îşi fi scris, personal, discursul despre patriotism. Nu cunosc pe nimeni care să se fi ridicat la înălţimea cuvintelor de multe ori de abia citite, scrise de intelectuali trecuţi sau de ziarişti la comandă. Nu îmi aduc aminte să fi văzut pe cineva că a trăit cuvintele, sensul lor, puterea lor înfăptuitoare, atunci cînd a vorbit despre ţară. Am văzut însă cum celor doi li s-au umplut ochii de lacrimi şi braţul de forţă atunci când rosteau numele ţării...