Biblioteca de idei / Satele sunt Comoara României!

Numărul ultim al revistei „Familia română”, intitulat generic şi genetic „Satul românesc între veşnicire şi cădere”, a produs o emulaţie deosebită în rândul cercetătorilor din domeniu, dar şi în cel al oamenilor de conştiinţă, luminaţi referenţial la o astfel de problemă. Ne-a bucurat să vedem, spre exemplu, că şi revista „Sinteza” (nr. 30, iulie 2016) a percutat la temă cu un titlu foarte sugestiv – „Salvaţi ţara de la ţară!”.

Editorialul marelui sociolog Vasile Dâncu, cel care a proiectat şi protejat mereu această minunată publicaţie, a găsit, de asemenea, un contur ideatic demn de o prelegere academică. „Salvaţi România rurală” – trimite cu gândul chiar la ideea că, dacă decelăm o cale de salvare din marasme a scumpei noastre civilizaţii româneşti, aceasta trebuie să înceapă cu Satul.

Ministrul Nicolae Noica, statornic ataşat de Maramureş, a provocat recent o întâlnire-simpozion la Baia Mare sub acelaşi „semn de identitate” în preocupări. Iar materialele prezentate de Domnia Sa şi de Anton Rohian, ex-prefect de Maramureş, au constituit temeiuri de reflecţie şi dezbatere la o problematică foarte complexă, pe al cărei „altar” se depun multe „jertfe” teoretice.

Practic, însă, lucrurile au altă rezolvare. Şi e foarte clar că din Maramureş şi din Nordul României se aşteaptă „semne” lucide care să conţină şi soluţii reale. Admirabile sunt şi iniţiativele lui Radu Rey cu „zonele montane”, dar şi contribuţiile universitarului agronom de la Cluj, Avram Fiţiu. La care adăugăm apoi toate gesturile „de bine”, atât din fermele-model, din gospodăriile asociate, din noile cooperative, cât şi din publicistica de impact, la care asociem revistele de specialitate şi ziaristica dedicată (vezi paginile semnate la Baia Mare de Nicolae Goja de-a lungul anilor!).

Peter Hurley, Prinţul Charles, „neamţul de la Botiza” sunt apostolii unor cauze „sfinte” şi viziunile lor nu trebuie să stânjenească pe nimeni. Dar şi ce fac ţăranii noştri, risipiţi prin vetre, etnologii, fotografii, sociologii şi antropologii, întăresc o dimensiune nobilă şi necesară. Cea a unei spiritualităţi clarificate cu privire la scările de valori, la resacralizări necesare, la reîntreţinerea tradiţiilor autentice… Dacă e foarte vizibil că omul modern, plecat din matricea autentică a satului, şi-a pierdut „direcţionalul”, atunci vectorialele trebuie să fie unghiularizate spre redobândirea armoniilor cu sine, cu trecutul, cu natura, cu universul…