Editorial

E aci intregul scepticism romanesc pri­vitor la oamenii politici. De ce si-or fi inchipuind acestia ca alegatorul roman e narod, nu stim... Ca nu i-a luat cu bata la goana cand veneau sa-i ceara votul? Ba in ultima vreme, care candidat nu era iute de picior o lua pe spinare.

Daca intrebi un istoric adevarat ce-si doreste cel mai mult, o sa-ti raspunda ca asteapta sa gaseasca mai multe fire calauzitoare spre trecut, pentru a putea completa lacunele pe care le contine domeniul.

Sfantul Antonie cel Mare a fost dintru inceput modelul cel mare al tuturor calugarilor. Un model prin tot ceea ce era. Prin tot ceea ce facea. Prin felul de a fi, de a vorbi, de a comunica. Prin felul sau de a fi liber de orice gand de mandrie si de inalta parere de sine care, de pilda, sa-l faca sa se izoleze de altii, sa pretinda sfintenie, sa ceara cinstire pentru el.

(partea a patra)

Numit oarecum pompos, asa numitul examen de capacitate pe care trebuie sa-l sustina adolescentii nu este altceva decat una din multele dovezi ale ruinei invatamantului romanesc de astazi.

Nu mai poate omul sa se uite la un Campionat Mondial de fotbal linistit, ca-i strica justitia linistea si bucuria golului. Musai mi-o fost sa mut de pe fotbal pe ceva canal de stiri ca sa vad ca infractorul Dragnea a fost condamnat. La doar trei ani si sase luni, mult prea putin pentru valoarea lui, dar orisicum, conteaza.

Subiectul saptamanii pe plan local este, din punctul meu de vedere, nu­mirea lui Mihai Patrascu, in baza unui concurs, la conducerea Aeroportului International Satu Mare. Au fost voci care au comentat negativ aceasta nu­mire in urma concursului, de parca omu’ nu are voie sa se inscrie la ce concurs doreste.

De la articolele despre copiii din orfelinatele groazei si minerii chemati la Bucuresti, la eticheta de tara corupta, subdezvoltata, prea traditionalista si poate chiar periculoasa, Romania postdecembrista nu a fost niciodata rasfatata de presa straina.

Sesiunile de autografe culturale insotesc lansarile de carte, dandu-le un coeficient suplimentar de fascinatie. E o realitate imbucuratoare ca oamenii isi doresc sa tina in intimitatea lor semnele manufacturale de identitate ale unor autori.

Pe Hristos l-au ispitit multi si de multe ori. Intre cei multi erau fariseii si carturarii, in care se luau la intrecere viclenia cu stiinta de carte, dar care, in aceeasi masura, erau si maestri in arta ispitirii. Erau abili in manuirea silogismelor, pe care le exersau in templu si isi faceau din aceasta o placere ascunsa, pe granita dintre viciu si virtute.

(partea a treia)