Calea, Adevărul şi Viaţa / Actualitatea Sfântului Antonie cel Mare

Sfântul Antonie cel Mare a fost dintru început modelul cel mare al tuturor călugărilor. Un model prin tot ceea ce era. Prin tot ceea ce făcea. Prin felul de a fi, de a vorbi, de a comunica. Prin felul său de a fi liber de orice gând de mândrie şi de înaltă părere de sine care, de pildă, să-l facă să se izoleze de alţii, să pretindă sfinţenie, să ceară cinstire pentru el. Totul în el era seriozitate şi, în aceeaşi măsură, echilibru. Nu era de o seriozitate emfatică, fals solemn, cu aere de vedetă duhovnicească, precum sunt mulţi din cei porniţi pe drum, care se şi cred la capătul drumului. N-au trecut de treapta învăţăturilor şi îşi dau aere de învăţători, atotştiutori!
Nu era Sfântul Antonie dintre aceştia. El era numai bunătate, numai iubire, numai înţelegere, mereu în smerenie fără emfază, în apropiere faţă de ceilalţi fără de păcat, în duh de sfătuire fără încetare. Intra în măsura fiecăruia fără să-şi piardă măsura sa. Era mai aspru cu sine decât cu alţii, având iubire mai multă pentru alţii, decât pentru sine.

Atât de mare era puterea sa duhovni­cească, încât unii învăţau de la dânsul pe o cale mai deosebită decât alţii. Dacă citim în Pateric, găsim că: „Trei părinţi aveau obiceiul, în tot anul, de mergeau la ferici­tul Antonie. Doi dintre ei îl întrebau despre gândurile lor şi despre mântuirea sufletului. Al treilea întotdeauna tăcea, neîntrebându-l nimic. Iar după multă vreme, i-a zis Avva Antonie: «Iată, atâta vreme ai de când vii aicea, şi nimic nu mă întrebi». Şi răspunzând fratele a zis: «Destul îmi este numai să te văd, părinte»”.
Cuvinte memorabile. Sfântul îi vorbea celui de al treilea prin alte mijloace decât primilor doi. Celor doi le vorbea prin cuvinte. Celui de al treilea i se arăta. I se descoperea. Se lăsa înţeles fără cuvinte. Mai erau scrise undeva nişte vorbe asemănătoare, zise de cineva: „Îţi mulţumesc că exişti”. Suntem în prezenţa aceluiaşi mod de comunicare. Directă. Duhovnicească. Adică în duh. De vorbit tot vorbeau aşadar, dar vorbeau într-o altă limbă, în limba duhului.
Pentru cei care doreau cuvinte, Sfântul Antonie avea destule. L-a întrebat cineva ce trebuie să facă pentru a plăcea lui Dumnezeu. El i-a răspuns: „Cele ce îţi poruncesc ţie păzeşte-le: oriunde vei merge, pe Dumnezeu să-l ai înaintea ta totdeauna. Orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi. Şi în orice loc vei şedea, să nu te mişti degrabă. Aceste trei păzeşte-le şi te vei mântui”.

Va trebui să recunoaştem în aceste trei îndrumări o extraordinară capacitate de sinteză. Toate, şi păcatele şi virtuţile, şi paza gândurilor şi îndrumarea faptelor, toate se află în aceste trei porunci. Din doar aceste câteva lucruri ne putem da seama că Sfântul Antonie cel Mare a fost şi încă mai este un izvor nesecat de înţelepciune. Şi nu numai pentru călugări, ci pentru tot creştinul care vrea să dobândească Împărăţia cerurilor.