Dialoguri virtuale / Cine are dreptate?

Întrebare: Finele deceniului trecut a fost marcat de o criză majoră. Cum îşi pre­zintă Banca Naţională  măsurile, realmente dificile, din acea perioadă?

Răspuns: Ei afirmă: În România nimeni nu a plătit nici măcar un singur leu pentru ca băncile să rămână în picioare. Au rămas în picioare toate băncile datorită politicilor monetare, valutare, de supra­veghere și de reglementare.

Î.: De ce consideraţi că în spaţiul public au reapărut presiuni mediatice şi nu numai asupra Băncii Naţionale?
R.: Ca oricare dintre instituţiile noastre, presiunea este prezentă zi de zi. Asta a fost calea pe care am apucat-o din seara de 22 decembrie 1989. Societate nu şi-a regăsit identitatea, obiectivele naţionale, care la momentul „89” au însemnat: pluripartitismul; aderarea României la structurile euro-atlantice şi trecerea la economia de piaţă s-au consumat. Se păstrează, parcă mai abitir decât în trecut, lupta fiecăruia cu fiecare, a unor instituţii cu alte instituţii, a unor instituţii cu unii şi a unora cu instituţii. Mulţi cunosc mai bine parchetele (procuraturile) decât locul lor de muncă. În loc să se concentreze pe treburile de serviciu se dedică apărării în instanţe. Deci nici Banca Naţională nu a scăpat din acest vacarm.

Î.: Care sunt problemele principale care sunt menţionate în lupta inter insti­tu­ţională, dintre Banca Naţională şi Gu­vern?
R.: Sunt cele care se doresc să justifice nerealizările clamate de societate, respectiv: inflația, dobânzile, cursul de schimb. Dacă le luăm pe rând: inflaţia este dorită (să ne amintim criza de nervi a unor economişti în perioada când se vorbea de dezinflaţie); jocul cu dobânzile este preferatul băncilor comerciale şi de investiţii; cursul de schimb măsoară performanţa economică a unei ţări, deci se poate discuta dacă acea creştere de şapte la sută din produsul intern al României, în anul trecut, a avut sau nu a avut nici un impact asupra cursului de schimb? Prevăd într-un viitor apropiat o luptă împotriva Institutului Naţional de Statistică.

Î.: În această stare de luptă permanentă ce ar trebui de făcut?
R.: Nimic altceva decât colaborare între toate instituirile şi majoritatea cetă­ţenilor, fără a se uita că victoria în alegeri nu înseamnă posibilitatea să faci orice, oricui şi oriunde.