Jenant, mișeilor! / Paradoxuri

“Când o entelehie oarecare devine absolută (fie ea bună) şi dobândește caracter de monopol, demenţa e aproape.

Oamenii politici în genul lui Calvin, Robespierre şi Hitler, care nu cunosc nici o altă satisfacţie şi preocupare decât punerea în practică pe calea politicii a ideii lor unice, uşor ajung la nebunie.

În condițiile lumii care s-a rupt de Dumnezeu nici un absolut nu poate revendica exclusivitatea.

Ian Kott: Hamlet e nebun, deoarece atunci când politica elimină toate celelalte sentimente, devine ea însăși o imensă nebunie.

Se poate merge atât de departe încât să se susțină că slăbiciunile, metehnele ba şi viciile conducătorilor politici devin temei de limitare şi îmblânzire, izvor de libertate. Un «putred» ca directorul Barras va fi mai tolerant şi va face mai puţin rău decât incoruptibilul Robespierre. Norocul nostru, spune un nobil personaj al lui Balzac, a fost că surorile lui Napoleon erau niște târfe; ce ne-am fi făcut altminteri!

Paradoxul este explicabil: virtuțile sunt şi ele supuse relativității şi nu devin eficace decât puse în slujba Binelui divin şi practicate în numele lui Hristos. Altfel, vegetarienii, antialcoolicii, abstinenții sexuali, harnicii, insomniacii îşi pot pune meritele la dispoziția demonului. La extaz ajung şi călugării prin rugăciunea inimii, şi nărăvitul heroinei. Domnul ne-a pus în gardă spunând că demonul poate lua chip de înger luminos“.

„Nici una dintre virtuți şi nici unul dintre atributele divinului nu poate fi izolat şi idolatrizat. Numai cumpănitul lor ansamblu reprezintă desăvârșirea”.

NICOLAE Steinhardt- Jurnalul fericirii