Editorial

(partea a treia)

In fiecare inceput de an pornim cu ideea ca mai rau si mai prost de atata nu se poate. Culmea este ca fiecare an tine sa ne contrazica. Se poate. Prestatia astora care ar trebui sa ne reprezinte interesele e edificatoare in acest sens.

Pe vremea cand eram in liceu, tineam un soi de jurnal filosofic, cu citatele celebre pe care le gaseam prin carti. Tin minte ca am staruit multa vreme la suferinta, considerand atunci ca e singura care slefuieste caracterul. De atunci, am inceput sa cred ca limita de rezistenta a oamenilor e diferita si nu poti invinui pe cineva care sufera la fel de mult pentru o unghie rupta ca si altul care a pierdut un lucru real si cu   

Subiectul politic al saptamanii ce a trecut a fost cearta din USL. O criza politica ce trage inapoi tot ce s-a dus inainte, daca s-a dus.

In dreapta Tisei, in acel Maramures primordial si voievodal despre care istoria consemneaza primele izvodiri in vremea lui Dragos, intemeietorul, exista o „sfanta localitate romaneasca” cu un nume deosebit de frumos – Biserica Alba. Istoricii spun ca in manastirea de aici si-au avut INTEMEIETORII „loc de veciuire si de pomenire”. Azi, satul apartine de Raionul Rahau din Ucraina, iar, de cateva mandate, aici este   

…„Daca esti norocos, bisturiul care iti deschide abdomenul are la capat un medic platit de statul roman cu 700 de euro. Chirurgul cu 30 de ani de experienta, doctor in stiinte medicale, care si-a petrecut ultimii 40 de ani dand examene si caruia mii de semeni ii datoreaza viata, primeste lunar jumatate din cravata unui politician.

Vine o vreme cand nu mai stim ce e acela inceput, cand ceea ce stiam devine, discret, un mare necunoscut, cand nu mai putem numara toate ranile ce ne-au durut... Vine o vreme cand vorbim despre oameni la timpul trecut...

(partea a doua)

Bai, frate, io credeam ca astia de la USL o sa lase luna asta sa treaca mai usor, ca o sa se iubeasca asa, mai cu tandreturi, ca februarie e o luna scurta, ce-i drept, da’ cu zile legate de Sfantul Valentin si de Dragobete, cu iubiri, tandreturi si pupaturi multiple, in forma continuata. Cand colo, astia si-o trag, fara nici o simtire, adica cu nesimtire, de fata cu toata natia, cu poalele-n cap si cu izmenele-n vine,   

„Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul. Dragostea nu va pieri niciodata”- Corinteni, 1-13.

Zilele trecute am avut una din marile dezamagiri ale ultimilor ani. Nu ca ar fi fost un lucru deosebit, dar este vorba de un prieten, si dupa atatia ani de presa, am crezut ca am trecut de bariera la care prietenii se opresc deoarece tu esti un ziarist ce incearca sa isi faca meseria in mod onest. Cei din presa nu prea au prieteni, i-au pierdut pe parcursul anilor din motive ce tin de aceasta meserie frumoasa, grea, stresanta,