Tomograful lui Sabin / Marea Doamnă

A fost odată ca niciodată, pentru că dacă nu ar fi fost, nu aş fi avut ce să vă povestesc acum... A fost un castel alb, plin cu oameni care aveau grijă de semenii lor. Şi mersese vestea despre el în toată împărăţia şi veneau de pretutindeni persoane mari şi cunoscute să se facă bine în castelul cel alb. Fiecare om ce lucra acolo îşi ştia foarte bine locul şi fiecare ştia exact ce avea de făcut.

Oamenii castelului erau îndrăgiţi în cetatea de sub munţi pentru că ei erau cei ce dădeau viaţă acelui loc al speranţei, unde lumina nu se stingea niciodată, locul în care veneau pe lume şi urmaşii. Toţi oaspeţii aveau parte de mângâierea miraculoasă şi plină de măiestrie a îngerilor albi, aveau parte de toată atenţia şi dăruirea lor, de vorbele lor bune şi dătătoare de speranţă.

Au fost vremurile în care a existat o adevărată aristocraţie a asistentelor şi asistentelor şefe, în frunte cu matca, REGINA, cea care ştia tot, vedea tot şi încerca să fie peste tot. Vocaţia de lider, empatia nemărginită şi dăruirea totală pentru comandamentul: „iubeşte-ţi aproapele, ajută-l, respectându-i demnitatea”, alături de o muncă neobosită, incredibilă în complexitatea ei, au făcut din Lucreţia Titircă o personalitate unică de prim rang a profesiei, o personalitate incontestabilă a comunităţii care şi-a făcut-o cetăţean de onoare...

Au fost alte vremuri, alţi oameni, mai aspri, dar mândri şi cu suflet de aur, au fost alte mentalităţi, alte valori împărtăşite din care, acum, în cel mai bun caz, ne-au rămas doar amintiri celor care le-am trăit şi le-am simţit, dar care au impregnat  cu siguranţă plaiul cel aflat pe o gură de rai şi meseria.

Lucreţia  a plecat dintre noi, prietenă dragă, coleg şi profesionist nepereche ce şi-a lăsat amprenta asupra a numeroase generaţii de asistenţi şi medici, întemeietor de şcoală, dascăl şi personalitate naţională, om al cărui nume va rămâne veşnic legat de perioada de glorie a castelului celui alb şi a profesiei de asistent medical în această ţară. După o viaţă plină de cea mai altruistă nelinişte creatoare, se alătură acum galeriei ctitorilor care şi-au pus necondiţionat energiile şi harul în slujba profesiei şi a semenilor, repere imuabile în istoria vremurilor şi a cetăţii. Odihnă veşnică, amintire veşnică.