Editorial

Am aflat recent povestea unei doamne din inalta societate interbelica. Provenind dintr-o familie nobiliara vieneza, casatorita cu un nobil roman bogat, doamna Maria (Mitzi) trecea drept una dintre cele mai frumoase femei din tara la acea vreme. Numai ca vremurile au dus-o de la casa eleganta, cu pian si servitori, intr-o hruba saracioasa, in care si-a trait in singuratate si saracie batranetea.

„…Mosule, tu vezi ca de peste 25 de ani EI ne fraieresc? Le dau amaratilor un mic, o galeata si doua pixuri si cu zambete mieroase ii indeamna sa creada ca daca vor ajunge la putere vor face dreptate, iar atunci va curge lapte si miere. Recunosc ca i-am crezut pe primii.

Rugaciunea pe care o facem catre Dumnezeu trebuie sa fie din inima curata, din credinta adevarata, cu nadejdea ca Dumnezeu poate sa raspunda cererilor noastre.

V-as propune astazi – si nu intamplator – un exercitiu de imaginatie. Ce ar fi daca, brusc, clasa noastra politica ar trebui, peste noapte, sa faca altceva? Sa isi castige painea cea de toate zilele cu sudoarea fruntii sau cu efortul bratelor, sa se trezeasca inainte de rasarit si sa isi termine treaba de multe ori chiar dupa miezul noptii... Sa traiasca acesti oameni care ne conduc acum exclusiv din efortul – si rodul   

(partea a cincea)

Marea Mediterana, altfel o intindere de apa fermecatoare, a devenit un cuptor in care se arde cumplit de dureros una din cele mai mari crize umanitare ale istoriei. In acelasi timp, pentru cei care reusesc sa treaca de acest purgatoriu marin, este drumul spre o noua viata. Oameni innebuniti de durere, frica si tiranie se indeparteaza disperati de malurile sudice ale marii spre nordul cel liber si uman, ca spre un taram   

Toata lumea imi spune ca e bine sa-ti pastrezi optimismul, motiv pentru care m-am hotarat, dupa o adanca cugetare, sa-mi imbunatatesc performantele in domeniu. Ca adica de ce sa bocesc cu accente nihiliste, in loc sa ma hlizesc cu tente manelistice si obligatoriu optimist-cretinoide? Ca urmare, sunt optimist nevoie mare si prevad a tarii inaltare. Care inaltare se va face musai prin institutiile statului nostru profund   

Am avut ocazia si bucuria nascuta dintr-o imprejurare spontana de a intra intr-un sat, la intimplare, din Bavaria. Am simtit parfumul unei alte lumi, de care stiam ca exista, dar pe care, pana acum, nu mi-am creat tihna de a o trai…

Din cauza ca-s foarte nepriceput, recunosc treaba asta, nu pricep de ce nu-i lasa autoritatile astea nefericite si neinspirate de la noi din tara pe infractori in inchisori, acolo unde le e locul. Nu de alta, dar astia ne strica fotbalul. Am argumente beton cand spun treaba asta.

El, vreo 16 ani, poate 17. Imbracat ca si cand ar merge la plaja, pe munte, la fotbal. Niste pantaloni din material de blugi pana la genunchi. Un fel de pantaloni trei-sfert, dar prost cusuti. Stateau ca naiba pe tanar. Nici fizicul nu il ajuta, fiind slab, dar acel fel de slabitura fara sport.

Cand eram copil si ma apucam sa critic pe cineva dintre „oamenii mari”, strabunica mi-o reteza scurt, chiar daca aveam dreptate: „n-ai tu caderea sa vorbesti despre el”. Am invatat de atunci ca oamenii nu sunt egali (vorba lui Steinhardt: egalitate inseamna sa tratezi inegal lucruri inegale), ca diferenta intre „trepte” o dau faptele, educatia, intelectul, sacrificiul facut pentru ceilalti si pentru idealurile