Calea, Adevărul şi Viaţa / Cum trebuie să fie rugăciunea?

Rugăciunea pe care o facem către Dumnezeu trebuie să fie din inimă curată, din credinţă adevărată, cu nădejdea că Dumnezeu poate să răspundă cererilor noastre.

Dar, ce să cerem de la Dumnezeu? Ştim fiecare ce să cerem de la Dumnezeu. Fiecare are grijile lui şi fiecare crede, şi adevărat este, că grijile şi nevoile lui sunt cele mai mari, venind să i le spună lui Dumnezeu. Noi ştim însă că Tatăl nostru cel din ceruri ştie de ce avem nevoie. De aceea, prima rugăciune, primul gând cu care trebuie să ne prezentăm în faţa lui Dumnezeu, trebuie să fie un gând smerit, un gând de dăruire a sufletelor noastre în faţa lui Dumnezeu, zicându-i: „Doamne, dă-ne ce ştii Tu că ne este de folos”.

Uneori noi vrem anumite lucruri şi nu ni se împlinesc. Ne rugăm lui Dumnezeu şi nu ni se împlinesc. Şi ne întrebăm atunci, de ce? Poate că ceea ce doream nu ne era de folos. Românul are o vorbă: „Tot răul este spre bine”, dovedind că el ştie să-şi asume şi insuccesele, socotindu-le că au în ele ceva bun. Când procedează aşa, românul îşi mărturiseşte încrederea în judecata şi bunătatea lui Dumnezeu.

Dumnezeu ştie şi vede mai departe decât noi. Ştie că un lucru ne este de folos sau că nu ne este de folos.

S-ar putea ca unii să spună: Nu ştim să ne rugăm. Cine nu ştie, să-şi aducă aminte de rugăciunea pe care ne-a învăţat Hristos s-o spunem. Este scurtă, simplă: „Tatăl nostru care eşti în ceruri…”, pe aceasta o ştim toţi. Uneori este de ajuns să-i trimiţi lui Dumnezeu un singur gând. Şi Dumnezeu îl primeşte. Nu vrea Dumnezeu cuvinte multe. N-are nevoie de alcătuiri literare pretenţioase. Valoarea rugăciunii este în sinceritatea şi în profunzimea ei. Cu cât o rugăciune este mai adevărată, mai caldă, mai directă, mai sinceră, cu atât este mai frumoasă şi mai potrivită cu ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi.

Toţi creştinii, de toate confesiunile, spunem Tatăl nostru şi zicem la un moment dat: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Ne oprim noi oare în acel moment să ne facem un mic examen de conştiinţă? Iertăm noi cu adevărat pe cei care ne greşesc nouă? Dacă nu iertăm, cum îndrăznim să-i spunem lui Dumnezeu: „Şi ne iartă nouă…” sau „precum şi noi iertăm”, când de fapt n-am iertat? Şi totuşi, cu cei mai mulţi dintre noi cam aşa stau lucrurile.

Rugăciunea trebuie să fie curată, din inimă curată. De aceea se spune: dacă vii la biserică şi eşti certat cu cineva, lasă-ţi la intrare darul pe care l-ai adus şi du-te mai întâi să te împaci cu el. Numai după aceea vii luminat la biserică. Altfel, vii întunecat şi nici darul pe care-l aduci nu va fi primit. Este mai important să te împaci cu cel cu care eşti certat, decât să vii cu mânie la biserică.