Fereastra închisorii / Mediterana deznădejdii şi speranţei

Marea Mediterană, altfel o întindere de apă fermecătoare, a devenit un cuptor în care se arde cumplit de dureros una din cele mai mari crize umanitare ale istoriei. În acelaşi timp, pentru cei care reuşesc să treacă de acest purgatoriu marin, este drumul spre o nouă viaţă. Oameni înnebuniţi de durere, frică şi tiranie se îndepărtează disperaţi de malurile sudice ale mării spre nordul cel liber şi uman, ca spre un tărâm binecuvântat.

Asemenea unui exod biblic, oamenii îşi părăsesc, ca dintr-un iad al deznădejdii şi groazei, casele şi pământurile natale, aruncându-se cu copii în mare şi rugându-se doar spre salvarea acestora. Nu îşi doresc decât să trăiască, nimic mai mult. Poate că nu există rugăciune mai puternică şi mai curată spre bunul Dumnezeu, în aceste vremuri, decât a acelor părinţi din mijlocul apelor pentru copilaşii lor. Poate că, pentru prima dată, plânsul inimii şi implorarea milei divine sunt mai auzite în Cer din mijlocul Mediteranei decât din marginea ei athonită.

Din nefericire, mulţi văd, dar prea puţini vor să înţeleagă. Am văzut îmbuibaţi, care în numele civilizaţiei şi propriului confort, erau oripilaţi de invazia acestor nenorociţi ai sorţii. Sau care se uită la televizor ca la o ştire banală, dintr-o lume care parcă nu le aparţine.

Am mai văzut, cumplit de criminal, cum cei care trebuiau să-i salveze îi scufundau la câteva vâsle de ţărmurile făgăduinţei, uitând că protejarea unei vieţi este o datorie sfântă. Dar, poate trimişi de Hristos ori de Maica Domnului, nu au uitat doi pescari din apropiere, care cu o barcă simplă au scos câţi oameni şi copii au putut din apa morţii. Sunt sigur că orice se va întâmpla în viitor, pentru cei care s-au transformat din salvatori în ucigaşi mai există un singur drum: cel spre Iad. Iar pentru cei care din pescari s-au transformat în sfinţi, o singură răsplată: Raiul.

Am văzut şi multă dăruire şi umanitate, oameni dispuşi să ajute sau chiar să se sacrifice pentru semenii lor aflaţi în cea mai disperată ipostază a existenţei: lupta pentru viaţa copiilor lor.

Nu există nici un motiv normal care să împiedice ajutorarea necondiţionată a acestor oameni de către cei care au avut norocul de a se naşte dincolo de mare, într-o lume frumoasă.

Dumnezeu să-i ajute şi să ia din prinosul nostru de bine, pentru a le da celor aflaţi în suferinţă.