Editorial

Martha Medeiros spune ca murim cate putin daca ne transformam in sclavii obisnuintei, daca ne urmam in fiecare zi aceeasi traiectorie, daca nu ne schimbam existenta si daca nu riscam sa construim ceva nou; daca nu vorbim cu oamenii pe care nu ii cunoastem, daca evitam pasiunea, daca nu facem cu drag munca de zi cu zi, daca nu dam certitudinea momentului pe un incert care ne-ar indeplini visul, daca ascultam tot timpul   

(partea a doua)

Regretul face parte din ADN-ul psihologic al fiintei umane. Cu totii stim cum este, cum se simte si ce impact are asupra noastra. Diferenta o face modul in care ii facem fata.Pe de-o parte, exista persoane care pur si simplu trec totul cu vederea si isi continua viata de zi cu zi linistite, iar pe de alta parte se afla persoanele care nu depasesc momentul marcat de regret si se lasa bantuite de trecut.

Pe masura ce ziua votului se apropie, catindatilor li se tulbura mintile. Unii devin disperati de-a dreptul. Cum ar fi cetateanul asta infatuat, Mihai Razvan Ungureanu. Asta care s-a straduit ani de zile sa-si creeze o imagine de lider al unei elite intelectuale, foarte manierate, culte-n cap si deloc amestecata cu pulimea sau cu vulgul. Se pare ca niste sondaje l-au deraiat pe Mihai de la Copou asa de tare de la linia   

Incepe o noua campanie electorala, incepe nebunia sau incepe „linistea”. Probabil este corect in orice formula. Imi este si greu sa afirm si eu ceva inteligent despre candidati, despre unii candidati. Avem sansa rarisima de a avea cea mai slaba echipa, ma rog, e un fel de-a spune, de parlamentari.

Parea un sfant coborat de pe peretii bisericutei de lemn, din deal, care si-a incropit acolo, langa clopotnita, o gospodarie mica: un caine orb si trei gaini. Era asa de batran, incat la carciuma din sat, dupa ce terminau subiectele de politica, oamenii se certau cine e mai batran: el sau biserica.

A fost reinfiintata Sectia de revista a Teatrului Municipal Baia Mare si botezata cu numele celebrului textier si realizator Mihai Maximilian. Visul primarului Catalin Chereches a fost transformat in realitate si, prin prisma Festivalului de teatru de revista organizat la implinirea a 140 de ani de la primul spectacol de gen, intr-o realitate excelenta. Felicitari managerului Claudiu Pintican si tuturor colaboratorilor sai,   

„...asa a indraznit sa scrie cineva pe peretele liceului, printre toate celelalte porcarii sexuale. Acesta este si strigatul meu nerostit, strigatul generatiei mele, inabusit in inimile noastre, sub mormanele de gunoi ale vietii de zi cu zi, de chistoace si sticle goale, de prezervative si seringi, de decibelii muzicii date la maxim, de buzele si corpul celui imbratisat, nu din dragoste, ci din disperarea de a nu fi singuri!   

Am avut parte de oameni buni si frumosi, de suflete mari si de caractere desavarsite, am cunoscut oameni care se situeaza la pragul sfinteniei sau la limita omenescului; am vazut cum se impartaseste lumina si cum, prin cuvant, privire sau gesturile celor din jur, noi, cei multi, primim puterea de a merge mai departe, increderea de a continua, energia pentru a izbandi...

(prima parte)

Subiectul de fata l-am dezbatut de multe ori, si chiar recent: vesnica si simpatica poveste despre cum femeile sunt atrase de “baietii rai”.