Tomograful lui Sabin / S.O.S.

„...aşa a îndrăznit să scrie cineva pe peretele liceului, printre toate celelalte porcării sexuale. Acesta este şi strigătul meu nerostit, strigătul generaţiei mele, înăbuşit în inimile noastre, sub mormanele de gunoi ale vieţii de zi cu zi, de chiştoace şi sticle goale, de prezervative şi seringi, de decibelii muzicii date la maxim, de buzele şi corpul celui îmbrăţişat, nu din dragoste, ci din disperarea de a nu fi singuri! Acesta e adevărul nostru şi nu putem să-l scriem decât pe pereţii veceului!

De câte ori deschidem gura sau întindem mâna către voi, ne trataţi ca pe nişte cerşetori: ne daţi repede bani sau dulciuri sau ţoale, ca nu cumva să ne iasă de pe buze strigătul acesta periculos care v-ar pune în cea mai jenantă postură din viaţa voastră, aceea de a nu şti pentru ce trăiţi sau care e sensul vieţii la care ne-aţi chemat, născându-ne; ori ca nu cumva mâna întinsă să cerşească ADEVĂRUL pe care nu-l cunoaşteţi pentru că în rest ne minţiţi fără probleme.

De fapt, ne umpleţi şi nouă farfuriile cu ceea ce curge din televizoare, ne daţi bani şi o rupeţi la fugă să faceţi alţii, lăsându-ne singuri cu cel mai viclean dintre monştrii acestei lumi: BANUL.

De multe ori mă întreb dacă voi faceţi bani pentru mine sau eu m-am născut ca să daţi un sens nobil sclaviei voastre... poate că deja nu mai ştiţi să faceţi altceva. Viaţa pe care o dă Banul e o moarte travestită, aşa cum iubirea pe care o dă banul e prostituţie…

Majoritatea timpului mi-l petrec, ca un avorton, pe net, căutând acolo ceea ce nu mai găsesc în lumea voastră, dar şi acolo nu-s decât alţi disperaţi ca mine, pentru că şi net-ul e pustiu ca şi vieţile voastre, dar cel puţin nu doare ca minciuna care vine de pe buzele părinţilor...

Oare de ce am ajuns noi, adolescenţii de azi, să spunem ceea ce simţim şi gândim doar în scrisorile de rămas bun ale sinucigaşilor? Mă doare până la os tot ceea ce vă scriu, fiecare cuvânt şi fiecare virgulă...”!