Editorial

Ma gandesc de ceva timp sa abordez subiectul oximoroanelor postrevolutionare care ne inunda din toate „canalele” media si care, dupa mintea mea, nu sunt decat formule resapate, cosmetizate ale vechiului limbaj de lemn de genul: maturitate politica, constiinta civica, independenta justitiei, responsabilitate medicala, inteligenta emotionala, solidaritate sociala… in ultima instanta, nonsensuri gaunoase in gurile unor   

Ca oricare om incadrat istoric, traiesti cu stereotipurile dominante ale epocii tale. Printre ele se numara si convingerea ca Religia este ceva anacronic. Lumea este secularizata. Omul s-a maturizat. E autonom. Isi ia soarta in propriile maini. Crede in Stiinta, in Progres, in Umanitate. Afirmarea autonomiei lumii, a autosuficientei sale in termenii ratiunii, cunoasterii si actiunii nu este, in esenta, nimic altceva decat   

(partea a treia)

Vazui, pe un cunoscut post de televiziune, un grandios eveniment monden autohton in care cel mai de seama lucru erau hainele, nu oamenii care le purtau. Desi, cica, era o majora sarbatoare culturala toata lumea era fascinata de poleiala cladirii, de decorurile opulente si, nu in ultimul rand, de hainaretul ostentativ al cucoanelor si cuconilor participanti, toate superfilmate si publicitate de camerele de luat vederi.

Un preot catolic, bineinteles ca din Statele Unite ale Americii, ca numai acolo se pot intampla lucruri asa de iesite din comun, a fost mort timp de 48 de minute, dupa care a revenit la viata. Cazuri de moarte clinica s-au mai vazut, nu asta ar fi minunea cea mare, ci faptul ca preotul, cel putin asa sustine el, l-a vazut in minutele respective pe Dumnezeu. De aici incepe suspansul: cica Dumnezeu este femeie!

Am petrecut cateva zile intr-o excursie prin tara cu masina, ceva nou pentru mine, ceva placut, instructiv, mobilizant pentru alte astfel de excursii. As putea scrie multe, m-am gandit sa tin un jurnal de calatorie, dar nu am fost atent si dorinta a ramas in stadiu de proiect. Chiar si asa pot pune, in cateva randuri, nedumeriri, tristeti.

Se spune ca un general francez a facut o vizita in spatele frontului, imediat dupa inabusirea unui asalt. Comandantul spitalului de campanie il duce la patul unui biet soldat care a ramas fara maini si fara picioare. Generalul s-a blocat in fata trupului inert, fara sa spuna un cuvant. Comandantul credea ca isi cauta cuvintele de incurajare pentru tanarul erou. Dupa cateva minute, generalul intreba sec: „De ce nu e tuns?   

Voi reproduce partial prima strofa dintr-un cantec ce a adus faima candva orasului minier Baia Mare (text si melodie – Olguta Crisan, profesor de pian)...

„Daca realitatea este ceea ce simti, mirosi, gusti si vezi, atunci realitatea nu este altceva decat semnale electrice interpretate de creierul tau” (Morpheus /Matrix ).

Primul cuvant al lui Hristos cand a inceput sa propovaduiasca a fost: „Pocaiti-va!”(Matei IV, 17). Dar ce este pocainta ? In graba vietii noastre cotidiene nu avem timp sa ne gandim la aceasta ci, pur si simplu, socotim ca tot ce avem de facut de-a lungul perioadei Postului este sa ne abtinem de la consumarea anumitor mancaruri, sa renuntam la „distractii”, sa ne spovedim, sa luam dezlegare de la duhovnic, sa primim (o   

Dialoguri virtuale / Incepem de unde am lasat