Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Jenant, mişeilor! / „Hai cu tactu’ tuns în ţară”
Nu ştiu continuarea poveştii, dacă amărâtul a murit sau a trăit, dar sunt sigură că o fi fost „tuns regulamentar” şi, cu siguranţă, generalul francez a putut raporta că ordinele, regulamentele, formele, se respectă.
Şi, cam la fel cred, ar proceda mai toţi politicienii români. Nu contează că am distrus învăţământul şi sănătatea, atâta timp cât aplicăm legea, înseamnă că reforma merge înainte! Nu contează că nu avem autostrăzi, am făcut master-plan-uri, proiecte şi licitaţii, deci, ne-am făcut datoria! Nu contează că justiţia bagă la puşcărie oameni pe baza unor rechizitorii făcute în pripă şi-i arestează pe bandă rulantă, preventiv, pentru a „adăpa” poporul însetat de „dreptate”, strategia anticorupţie e aplicată şi rapoartele sunt bune!
Planurile şi normele comuniste au fost convertite în hărţi, strategii, master-plan-uri şi legi post-decembriste. Dar regula a rămas aceeaşi: să dea la număr, să prostim proştii şi să ne facem că muncim!
Desigur, vă întrebaţi retoric ce-ar fi putut face generalul? Ce ar fi putut să-i spună unui tânăr care, în cel mai bun caz, rămâne un simplu „bust” viu întreaga viaţă? Cum ai putea alina o asemenea suferinţă?
Corect. Niciun cuvânt nu l-ar fi ajutat pe eroul rănit să „redevină” om. Dar pe general, da!