Tomograful lui Sabin / Harap Alb

Mă gândesc de ceva timp să abordez subiectul oximoroanelor postrevoluţionare care ne inundă din toate „canalele” media şi care, după mintea mea, nu sunt decât formule reşapate, cosmetizate ale vechiului limbaj de lemn de genul: maturitate politică, conştiinţă civică, independenţa justiţiei, responsabilitate medicală, inteligenţă emoţională, solidaritate socială… în ultimă instanţă, nonsensuri găunoase în gurile unor oameni care nu cred că au citit vreo carte la viaţa lor, dar au ajuns propovăduitori de seamă într-o democraţie care nu are la bază meritocraţia ci doar tupeul inimaginabil sau cum le place lor să spună: „cojones în sos de FY” , ceea ce înainte se numea „flit”.

Sunt cei care nu ştiu că Falstaff nu este fotbalist, că Mesi nu are legătură cu Bach, iar mesele lui Bach nu au nimic cu tâmplăria, lucruri care oricum nu i-ar interesa niciodată la fel cum nu îi interesează Oda în metru antic de Mihai Eminescu sau ce este patologia moleculară ori păstrarea cepei pentru iarnă sau ce este pneumoperitoneul şi cum poate fi diferenţiat acesta de fimoză sau ce este idiosincrazia, ce este reacţia Galli Mainini sau explicarea noţiunii de suspensor din punct de vedere medical.

Constaţi, vezi sau auzi o enormitate care poate deveni extrem de nocivă pentru cineva sau pentru mai mulţi şi te retragi din pudoare sau teama de ridicol sau dorinţa de evita o situaţie penibilă sau chiar conflictuală, iar autorul acesteia face un pas în faţă şi tot aşa până când unii, adică TU şi alţii ca tine vor trebui să plece pentru a face loc liber gunoaielor care cresc mereu, mereu ca Făt-Frumos din cocină şi fac spume ca haznalele în timpul verii.

Dacă vrei să sancţionezi într-un fel râmătorul, vei avea surpriza să te trezeşti singur în faţa acestuia şi apoi a întregii haite, deoarece chiar şi cei mai vajnici susţinători declaraţi ai tăi întru antiporcenie au EXACT în acel moment altceva foarte important de făcut, de la scurtat fitilele candelelor soacrelor până la pelerinaje în insulele Langerhans... Iar dacă, în disperare de cauză, vei vrea să iniţiezi un club antiporcenie, TOTUL se va opri la alegerea şefului... Final cartezian: gândesc, deci mi s-a urât cu binele. Mai bine fericit şi sărac în duhuri.