Editorial

„...Azi, pentru mine personal, pentru cei putini ramasi din generatia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Ma simt intr-o mare nesiguranta, pentru ca toata tabla de valori in care am crezut s-a zguduit. N-as vrea sa spun ca s-a si prabusit. Suntem insa nelinistiti, putin nedumeriti, suntem si tristi; ceea ce se petrece pe planeta nu-ti da senzatia unei linistiri iminente. Ce se intampla acum seamana cu   

(ultima parte)

Rasfoind presa zilei ma intalnesc cu o placuta surpriza din partea Organizatiei Natiunilor Unite. Anume faptul ca la data de 11 decembrie, a fiecarui an, se sarbatoreste ziua internationala a muntilor. Instituita cu scopul declarat de a atrage atentia asupra importantei capitale pentru omenire a acestei lucrari dumnezeiesti care este muntele. Si pe care omul il raneste adesea hulpav si inconstient, neintelegandu-i pe deplin   

Lumea asta e plina de tot felul de stiuti in cap. Ca urmare, apar tot felul de teorii, una mai ciudata decat alta. Ultima idee nastrusnica vine din capul unui mare geostrateg militar, printre altele roman. Asta daca nu cumva o fi aparut vreo idee si mai creata intre timp, pentru ca mintea omeneasca nu cunoaste hodina si nu doarme niciodata.

Am auzit ca la DGASPC sunt probleme! Din nou. De data acesta din motiv de disputa intre sefii de acum si administratie. S-au cerut note explicative si se spune ca vor urma masuri. Nici intre noii sefi nu pare a exista o buna colaborare. Nu ma bucur, desi la momentul schimbarii lui Boitor am crezut ca s-a facut dreptate pentru cele doua fetite abuzate in Italia si pentru lungul sir de copii care au avut de suferit de pe urma   

Am revazut recent niste interviuri cu Petre Tutea, de la inceputul anilor ’90. Bolnav, sarac, cu ochelarii lui „fund de borcan” si eterna caciulita, acoperit cu o paturica veche ii purta prin cultura universala pe toti cei care vroiau sa-l asculte. Trecut prin temnitele comuniste, Tutea parea un fel de Don Quijote care nu se mai temea nici de ridicol, nici de nimic.

Se spune in public adesea ca avem nevoie de modele. Dar mult mai rar sunt „indicate” cu exactitate modelele adevarate. „Iata, acesta este modelul pentru...!” Ca sa evit o astfel de situatie, voi spune transant: Corneliu Diaconovici este modelul pentru cercetatorii care se angreneaza in realizarea lucrarilor de referinta!

Tot auzim de „schimbarile de paradigma”, iar de o vreme incoace parca le si simtim deoarece TOTUL este fluid si curge ca apa pe malurile careia am putea fi „zen”. Ma gandesc ca acesta o fi principalul motiv pentru care aproape nimic, cu exceptia nesimtirii si minciunii, nu mai are consistenta si aproape nimic, cu exceptia nesimtirii si minciunii, nu dureaza mai mult de 4 ani. Ma tot plang ca nu mai exista meritocratie,   

Milioane, probabil miliarde de locuitori ai planetei, de aproape 2 secole, au auzit si s-au bucurat de povestile lui Hans Christian Andersen. 2015 va fi un an omagial Andersen, implinindu-se 200 de ani de la nasterea lui. Cred ca pana si in lumea copilariei de azi, plina de roboti, monstri, drone sau transformeri, povestile lui Andresen sunt greu de egalat.

(partea a cincea)

Pe masura ce lumea tehnologiei e tot mai complicata si intortocheata, oamenii o urmeaza tot mai abitir in felul lor de vietuire. E tot mai greu sa gasesti oameni simpli, luminosi, senini. Care sa se comporte firesc, prudent si decent.