• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 15 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 16 Decembrie , 2014

Tomograful lui Sabin / Intelectual

Tot auzim de „schimbările de paradigmă”, iar de o vreme încoace parcă le şi simţim deoarece TOTUL este fluid şi curge ca apa pe malurile căreia am putea fi „zen”. Mă gândesc că acesta o fi principalul motiv pentru care aproape nimic, cu excepţia nesimţirii şi minciunii, nu mai are consistenţă şi aproape nimic, cu excepţia nesimţirii şi minciunii, nu durează mai mult de 4 ani. Mă tot plâng că nu mai există meritocraţie, dar cineva mi-a deschis ochii asupra faptului că greşesc profund şi că aceasta există, dar a fost întoarsă pe dos şi reşapată în aşa hal încât numai câţiva aleşi o mai pot simţi şi îi pot înţelege rosturile.

Valoarea intrinsecă a fost înlocuită de un cult legitim al propriei personalităţi mai ales după absolvirea la TR sau ID a unor reputate instituţii de învăţământ superior discret şi intim, găzduite de frumoase sate ori comune ale patriei sau ale altor ţări vecine şi prietene dezinteresate. Apoi se face rost de un master de pe piaţa liberă, se compilează rapid de tot un doctorat ieftin, după care, cu alt aplomb de-acum se poate pune problema bastonaşelor şi liniuţelor, apoi a silabelor şi poate, cândva, şi cea a bacalaureatului.

Într-o etapă antero-superioară, dacă stăpâneşti cât de cât 2-3 cuvinte într-o limbă străină, fie ea şi limba română, măcar cât ciobanul ăla de apare la tv, dacă ai cont pe feisbuc, dacă te descurci cu selfiurile şi cu şeruitul, dacă ştii că mausul se ţine cu mâna şi e bun să te dai pe scaip cu Vasîi, dacă ai înţeles că acum cel ce îşi dă cu părerea se numeşte blogger, cel ce se află în treabă se numeşte consilier de imagine, iar cel ce se bagă în seamă, apare la tv şi afirmă că face parte din „elită” este de fapt intelectualul rasat... îţi va fi bine mai ales dacă vei avea grijă să calci şi în politică, indiferent de miros... ACESTA este portretul „omului zilei” în ultimii peste 20 de ani. Noi, ceilalţi, pretextăm că am fost prea ocupaţi să învăţăm şi să ne facem treaba pentru a observa că pentru fiecare „lamentatio” al nostru EI şi-au făcut unii altora „laudatio” şi uite aşa, nenumărate bande de neica-nimeni au pus mâna pe ţară, au ajuns să ne influenţeze major existenţa şi să decidă asupra viitorului copiilor noştri.

Ne scuzăm că, din teamă de ridicol, şi poate pentru a nu ne murdări, am stat şi am chibiţat pe margine, privind cu un zâmbet subţire cum trec TELECTUALII pe lângă noi, uitând că lăcomia şi nesimţirea lor sunt fără margini, iar odată instalaţi în scaune, le vor lăsa moştenire rudelor, copiilor şi nepoţilor până la sfârşitul sfârşitului.

Deci, stimate intelectual, ABSOLUT TOT ceea ce ţi se întâmplă, meriţi cu vârf şi îndesat. Nani, nani mai departe!

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.