• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 15 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Duminică , 28 Decembrie , 2014

Mă tot mir / Explicaţii de geopolitician

Lumea asta e plină de tot felul de ştiuţi în cap. Ca urmare, apar tot felul de teorii, una mai ciudată decât alta. Ultima idee năstruşnică vine din capul unui mare geostrateg militar, printre altele român. Asta dacă nu cumva o fi apărut vreo idee şi mai creaţă între timp, pentru că mintea omenească nu cunoaşte hodină şi nu doarme niciodată.

Revenind la geostrategul de o inteligenţă devastatoare trebuie să spunem că acuma toate au o explicaţie. Omul susţine că a găsit răspunsul la întrebările legate de faptul că bucureştenii n-au văzut cerul şi Soarele mai bine de treizeci de zile. Şi explicaţia e atâta de genială şi de simplă în acelaşi timp încât mi-e o ciudă de mor că n-am găsit-o eu primul. Drept e că io nici n-am fost prin capitală de vreun an şi când mă duc p-acolo n-am vreme de belit ochii la cer. Ia ce zice ştiutul ştiuţilor: înnorările astea sunt cauzate de nişte experimente militare făcute de ruşi. No, vrut-ai crede?

De acuma înainte, dacă-i musai să ne luăm manta de ploaie, galoşi ori batăr o umbrelă mai şucară, ştim că băieţii lui Putin se joacă cu experimentele. Mai mintenaş o să vină zăpezile. Nu multe, că nici iernile nu mai sunt cum au fost înainte vreme, dar orişicât. Deja anticipez ce-o să zică dezaxatul: zăpezile sunt cauzate de nişte experimente militare ratate ale chinezilor. Dacă dă şi un îngheţ înseamnă că americanii se joacă şi ei la scara blocului lor. De cutremure o să se facă vinovaţi nord-coreenii, inundaţiile de la moldoveni o să fie puse în cârca pakistanezilor, fulgerele o să vină din cauza iranienilor, trăsnetele o să fie cauzate de palestinieni şi seceta o să vină musai din ceva ţară bananieră cu dictatură militară, nu neapărat africană.

 

Privite din această perspectivă, lucrurile par foarte simple şi Divinitatea poate rămâne pe şomaj, că nu mai are nici o treabă de făcut. Dacă ne trebuie un uragan îi sunăm pe israelieni, o caniculă facem rost de la fundamentaliştii arabi şi o grindină ne pot trimite şi nicaraguanii. În vreme ce scriu s-a lăsat ceaţa peste blocul meu şi nu-mi dau seama care se joacă la scara blocului.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.