Fereastra închisorii / Una din lumile pierdute

Pe măsură ce lumea tehnologiei e tot mai complicată şi întortocheată, oamenii o urmează tot mai abitir în felul lor de vieţuire. E tot mai greu să găseşti oameni simpli, luminoşi, senini. Care să se comporte firesc, prudent şi decent.

Parcă tot mai mulţi vor să fie sofisticaţi, în sensul de prost gust al cuvântului. Elaboraţi inutil în vorbe şi gesturi, se abandonează preţios în tot soiul de imagini publice artificiale. Discreţia şi echilibrul sunt împinse afară din arena publică ca fiind neinteresante şi îmbătrânite. În locul lor, în avanposturile dialogului social ori privat, sunt deja obişnuite şi acceptate invectivele, ameninţările, acuzaţiile întemeiate pe nimic şi multe altele de acest gen. Tabloul, astfel născut, este unul soios şi diform, în care lumina nu se mai distinge clar de întuneric şi curăţenia de mizerie.

Desfiinţarea aproapelui, lipsa de iertare şi lăcomia sinelui devin periculos de predilecte. Bucuria nu mai vine din înălţarea oamenilor, ci din strivirea lor. Angajaţi în false competiţii semenii sunt tot mai pricepuţi în macularea solidarităţii şi a lepădării de sine.

Punctele de sprijin clasice ale vieţii sunt tot mai diluate şi incerte, sănătatea existenţială mai greu de obţinut.

Nu înseamnă că trebuie să ne pierdem nădejdea, însă inteligenţa reacţiei noastre zilnice la lumea în care ne învârtim trebuie să fie consecutivă lucidităţii şi întemeiată pe realitate.

Ţine doar de noi să schimbăm acest curs al lucrurilor şi să revenim la valorile şi normalitatea de altădată. Sigur că trebuie să privim spre viitor, însă întotdeauna cu preţuirea vie a trecutului. Şi cu aducerea lui în prezent, când e nevoie.