Editorial

(ultima parte)

Cel mai de prost gust si pierzator reflex al puterii de care se bucura oamenii vremelnic prin diverse dregatorii publice ori private este aroganta. Cu tot cu puzderia de odrasle pe care aceasta mama degenerata le alapteaza fara a le intarca vreodata: infatuarea, atotcunoasterea, narcisismul, propria voie, obraznicia, grandomania ori alte astfel de ispite otravite care incearca fiinta umana.

Exista boli de care nu poti sa scapi, orice ai face. Boala asta de Adrian Nastase e una dintre ele. Ca sa-mi creasca mie tensiunea, foarte probabil si altor hipertensivi, infractorul apare tot mai des pe sticla. Ultima aparitie a bolii asteia marsave si incurabile a fost cauzata de o reuniune a Consiliului Consultativ al Ministerului Afacerilor Externe, din care fac parte toti fostii ministrii de Externe ai Romaniei. Asta   

Am scris textul despre coruptie cu un sentiment de sfarseala, de lehamite fata de tot ce s-a aruncat in spatiul public de catre cei care ne-au condus. De zeci de ani auzim acelasi cantec: vom drege, vom face, vom aduce, vom duce…Cand apar astfel de statistici ne mai aducem aminte de ce a fost, cel putin eu am uitat de multe din aceste cauze, chiar daca au trecut doar vreo cinci ani.

La 1 aprilie 1941, locuitori din mai multe sate de pe valea Siretului de pe teritoriul ocupat in 1940 de Uniunea Sovietica, purtand in fata un steag alb si insemne religioase, au format o coloana pasnica de cateva mii de persoane si s-au indreptat spre noua granita sovieto-romana. Vroiau sa ajunga in Romania. Cu aproximativ trei kilometri inainte de granita, granicerii sovietici ascunsi in padurea Varnita au tras in plin in   

„Bardul de la Uzdin”, poetul Vasile Barbu, s-a remarcat in timp drept unul dintre cei mai importanti luptatori pentru limba, literatura si cultura romana in spatiul romanesc al Serbiei. Editor, publicist, coordonator de antologii, traducator, ingrijitor de editii, prefatator, dar mai ales animator cultural de exceptie, Vasile Barbu exceleaza in tot ce face. Nu voi putea cuprinde intr-un spatiu atat de restrans anvergura   

Este absolut evident, mai ales pentru noi, cei traitori pe plaiurile Mioritei, ca este putin probabil sa existe ceva, orice, asupra caruia toti sa avem pareri asemanatoare, fie ele bune sau rele. Intotdeauna vor fi opozanti, carcotasi sau, altfel spus, dintr-o perspectiva partizana, promotori mai mult sau mai putin fanatici ai unei cauze buna sau rea. Poate ca asa este normal, iar noi, nemaiavand niste valori de referinta   

Dincolo de credinta crestinilor in Inviere, faptul Invierii se apara si se impune prin ceea ce am putea numi argumentele Invierii. Acestea pot convinge si astazi, tot asa cum au convins atunci, si cum au convins de doua mii de ani incoace mii de generatii de oameni. Iata numai cateva din aceste argumente ale Bisericii:

Textul recent al lui Andrei Plesu intitulat - cu amaraciune - tara mea. Tara mea? este una din radiografiile cele mai fidele ale momentului actual, in care pierderea identitatii, a educatiei, a valorilor si a tot ce tine de bunul simt devine o certitudine. Nu e de mirare ca omul de cultura, filosoful, dar mai presus de toate Omul nu se mai simte acasa in propria lui tara. Experimentam multi dintre noi aceste stari de ani buni,   

(partea a doua)

Dupa ce m-am ales cu ceva critici ipocrite din partea unor prieteni, datorita faptului ca nu stau acasa de Pasti, ci merg tocmai intr-o parte a tarii preponderent catolica ori reformata, am avut prilejul unor intamplari neasteptate.