Editorial

(partea a treia)

Hristos nu S-a perceput pe Sine Insusi numai ca Invatator. Un Invatator care sa lase oamenilor „o Invatatura” care sa poa­ta fi raspandita in lume si prin secole. El nu atat „invata”, cat „mantuieste”. Si toate cuvintele Lui se refera la modul in care tocmai acest eveniment al „mantuirii” este legat de taina propriei Lui vieti.

Credinta ca tuturor ne este destinat sa facem lucruri marete, a devenit o componenta a discursului cotidian, a culturii noastre deci, are principalele calitati pentru a aspira la statutul de premiza in relationare sau in reflectarea/pozitionarea sociala, institutionala si de oricare naiba or mai fi toate aceste facaturi lipsite de substanta valorii reale. Toate celebritatile de mucava create de media, peroreaza despre destinul   

Veselia devine din ce in ce mai mare si cuprinde treptat intreaga natie, motiv pentru care au intrat in hora si pensio­narii. Guvernoiul pesedist le promisese pensionarilor, acesti votanti disciplinati, mereu prezenti la vot cu plasuca-n mana si cu mana intinsa, ca o sa le creasca punctul de pensie de la 1 ianuarie anul viitor. Care punct de pensie o sa fie crescut, dupa cum au aflat mai ieri si pensionarii, cu zero lei,   

Obligat de niste probleme personale, am fost pana in Cluj. A trebuit sa fiu la Aero­portul de acolo la o ora matinala, inainte de ora 6, pentru a ma intalni cu un prieten ce venea de departe. Drumul pana in Cluj a fost bun, foarte bun chiar.

Omul este nefericit pentru ca nu stie ca este fericit. Numai din acest motiv. Aceasta e totul, totul! Cel care constata aceasta, acela va fi fericit imediat, in aceeasi clipa.

In toate timpurile, cei mai buni diplomati romani au fost mari oameni de cultura. Incepand cu Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Ion Ghica, Mihail Kogal­niceanu, Alexandru Odobescu… si conti­nuand cu Nicolae Titulescu, Lucian Blaga, Mircea Eliade… Dar, daca privim mai profund in istorie, trebuie sa incepem cu Nicolae Milescu (1636-1708), Constantin Cantacuzino (1640-1716) si Dimitrie Cantemir (1673-1723).

Istoricul Carlo Cipolla a formulat cateva postulate despre prostie, se pare, mult mai daunatoare decat ne-am obisnuit noi sa credem. Este o realitate ca subestimam intotdeauna numarul idiotilor care ne inconjoara si adeseori, omul care pare destept si rational la prima vedere, se dovedeste a fi un idiot sadea.

In zilele noastre tot mai multe voci se intreaba: in ce masura isi mai justifica religia ratiunea de a fi si daca mai este ea agreata intr-o lume tot mai evident do­minata de stiinta. Nu cumva a ajuns religia ceva perimat, la care ar trebui sa renuntam definitiv? S-a facut chiar afir­matia ca adevarata religie a secolului 21 va fi stiinta, iar sacerdotii ei, savantii.

(partea a doua)

Metehnele trecutului comunist sunt inca vii. Sau poate e vorba doar de prostie, care se ingrasa zilnic cu audiente de carton.