Fereastra închisorii / Ridicol

Metehnele trecutului comunist sunt încă vii. Sau poate e vorba doar de prostie, care se îngraşă zilnic cu audienţe de carton.
Dacă pe vremuri mass-media, cu jugul socialist pe gât, se entuziasma de invenţiile sulfuroase ale întâiului chimist al ţării, azi cu ochelari de tablă pe privire se tăvăleşte pe jos de admiraţia primei palete a lumii.
Nu suntem mişcaţi de jertfa apostolică de la Fortul 13 Jilava, care mai are puţin şi dispare şi din lumea materială, datorită unei nepăsări contemporane la fel de crimi­nale precum au fost grozăviile istorice care s-au petrecut acolo.
Nu ne interesează că pruncii noştri învaţă la şcoală tot soiul de absurdităţi, în loc să înţeleagă ce e important şi mântuitor în viaţă şi în trecutul nostru naţional.
Nu suntem prea îngrijoraţi ce se petrece prin inima ţării, unde unii vor să rupă un ventricul şi să-l ataşeze la o altă inimă, care nu ne aparţine.
Cu atât mai mult, se pare că nu suntem pe deplin atenţi la vânturile de la răsărit, care ne-au pustiit o dată ţara, aruncând în închisori cumplite tot ce avea mai bun poporul nostru.
După cum nu ne prea gândim că avem un exod extraordinar de români inteligenţi şi harnici, care ne secătuieşte speranţa la un viitor puternic.
Însă, suntem foarte emoţionaţi că o individă care a refuzat să joace sub trico­lorul românesc la olimpiadă, motivând că se va îmbolnăvi de la ţânţarii sud-americani, a ajuns acum întâia mânuitoare de paletă şi minge mică a lumii.
Ridicol, dar relevant.
Şi foarte trist pentru aşa de mulţi oameni care nu înţeleg cine sunt oamenii importanţi ai acestei naţii.
Atunci când ştii mai multe despre un fileu decât despre propria istorie nu ai nici o şansă să vezi dincolo de prima baltă din stradă.
Iar cei care dau orizont îndepărtat acestei ţări sunt tot mai puţin înţeleşi.