Editorial

Ne-am pricopsit cu inca o vizita ofi­ciala la nivel foarte inalt, ca sa poata baga de sama si Marele Mut ce se in­tam­pla. In speta, ne-a vizitat Macron, pre­zidentul frantujilor, adica nu pe noi ne-a vizitat, ca la mine n-a venit si nici la altii, ca m-am interesat, da’ asa se zi­ce. L-a vizitat pe Johannis, care, dupa ce l-a salutat cu traditionalul soaie le bienvenu on Rumani, mesio le prezido, l-a dus sa haleasca   

Imi spune un prieten ca Baia Mare este sufocata de masini, mai ales masini scumpe. Și are dreptate! Mergi pe bulevard sau prin cartiere si te lovesti la tot pasul de masini foarte mari, lucioa­se si noi. Nu sunt masini la mana a doua, sunt masini care au doar cativa ani si cu tehnologia la zi. Tot felul de directii duble, cu transmisii cu lichid, nu mecanice, cu navigator si senzori peste tot. Ce mai?! Masini scumpe.

De ani buni, politicienii nu mai ofera solutii, ci justificari, scuze, argumente. Vorba lui Steinhardt, impre­jurarile sunt mereu grele si scuze plauzibile pot fi gasite oricand, dar daca nere­usita poate fi argumentata, lipsa unui minim efort de a indrepta lucrurile, a unei palide incercari, nu are nicio scuza.

Lecturile ne fac servicii imense pentru improspatarea memoriei. Cu toate ca citesc mereu cu pixul si notesul aproape, uneori volumul de informatii stocate imi joaca feste. Prin ’99 mi-a ajuns in pro­xi­mitatea cercetarilor un articol din „Luceafarul Romanesc” ce apare in SUA, datat martie 1998, in care se face mentiunea ca maestrul Gheza Vida i-ar fi sculptat in lemn o poarta in stil ma­ra­mu­resean activistului   

... A fost razboi, familia lui taica-tau a trebuit sa se refugieze, lasand totul in urma, iar de atunci, viata lor nu a mai fost la fel, li s-a schimbat pana si numele... Familia lui maica-ta si-a pierdut tatal pe locomotiva lovita de o bomba, nevasta lui si cei 5 copii au fost ingropati in asa-zisul adapost, ea a avut spatele rupt si a umblat toata viata cocosata, i-au murit atunci 2 copii, unul din baietii care au   

Daca ne amintim de metaforele pe care Sfanta Scriptura le foloseste pentru iad (focul gheenei, focul cel nestins, viermii cei neadormiti etc.), gasim o expresie care este mai aparte, mai puternica: „intunericul cel mai dinafara”.

(prima parte)

Nu, nu e vorba de starea de bucurie si de expresia ei de pe fata umana ci de felina atat de frumoasa, dar pe masura si de rara la vedere. Asa ca a avea o intalnire cu un ras in habitatul sau natural este un privilegiu pe care putini il experimenteaza.

Ba, va e rau? Ati bagat in voi ca spar­tii si simtiti ca o sa crapati daca nu va depresurizati cumva? Ati consumat oua stricate si n-aveti vreun vomitiv prin casa? Nu-i nici o problema, exis­ta o solutie ime­dia­ta, un panaceu universal pentru starile astea insu­por­ta­bi­le: cititi articolul scris de ches­torul Nelu Pop in onoarea si pentru preasla­vi­rea lui Gabita Oprea. Vomati instant si ati scapat de-o gri­ja.

O chestie amuzanta, la prima vedere, a avut loc in cadrul sedintei de consiliu local. A fost prezentat un fel de raport-raspuns la „interpelarea” unor consilieri pesedisti pe tema prezentei cailor si carutelor prin municipiu. Prezentarea a fost facuta de un demn reprezentant al politistilor locali. Si a inceput acesta sa tot citeasca despre cabaline, si iar cabaline, si da-i cu cabalinele.

Recent s-au implinit 90 de ani de la moartea Regelui Ferdinand, cel „Loial” si „Intregitorul”. Dupa 4 luni de la moartea lui se stingea si marele Bratianu si, o data cu ei, se inchidea o epoca de aur a marilor oameni de stat din Romania. Epoca in care pa­triotismul, loialitatea si sacrificiul pen­tru tara nu erau vorbe-n vant. Si epo­ca in care simtul datoriei era sfant.