Editorial

Linistea si pustiul muntilor se apropie de sfarsit. Nu ca ar navali ceva hoarde zgomotoase in vazduhurile alpine, dar e vremea ca mioarele sa urce in pajistile cele inalte. Desi am fost chemat pe la multe sambre, anul acesta nu am reusit sa ma bucur de nici una.

Nu inceteaza sa ma uimeasca Vasilica Viorica Dancila, o melteanca de neam prost, ajunsa intr-o functie care-i depa­seste cu mult posibilitatile intelectuale. Dupa ce presedintele tarii i-a cerut de­misia, proasta partidului a tinut sa precizeze ca nu-si va da demisia sub nici o forma. Nici nu ne interesa sa-si dea demisia in forme multiple. Una era de ajuns, dar se pare ca fomeia-i proasta, da’ hotarata, si nu se da dusa   

Au fost aceste zile libere, iar lumea parca a innebunit. Toti vor sa plece mai repede acasa de la serviciu, sau daca se poate sa nu mearga deloc. Daca sunt doua zile libere s-ar dori trei sau patru si tot asa. Se fac planuri de mers cat mai departe si pe bani cat mai multi. Am devenit un popor dependent de aceste libere care apar la tot felul de ocazii. Unele sunt justificate, dar altele nu fac decat sa arate celor multi cine   

„Regret profund ca tot ce gandesc si tot ce vorbesc cu oamenii nu poate fi inregistrat. Pentru ca raman atatea lucruri nespuse, neexprimate, iar acestea sunt cele mai pretioase, importante si frumoase.

La ziua „mantuirii neamului romanesc”, de la 1 decembrie 1918, cea mai rostita sintagma a zecilor de mii de romani, adunati la Alba Iulia, a fost „De la Nistru pan’ la Tisa”. Versul poeziei emines­ciene „Doina” ajunsese foarte cunoscut in toate teritoriile romanesti, dupa momentul primei lecturi in saloanele „Junimii”, din seara zilei de 17 iunie 1883.

Nu trebuie sa fii un foarte bun cunoscator in cele ale filosofiei ca sa-ti dai seama ca femeia lipseste aproape cu desavarsire din acest domeniu, unde barbatii sunt atat de prezenti. Nici in teologie lucrurile nu se prezinta cu mult diferite.

(prima parte)

Unul din titlurile bombastice si alarmiste ale presei electronice m-a obligat la o scurta meditatie.

Mai frumoasa sarbatoare decat asta de 1 mai nu exista. Place la toata lumea, ca atuncea se da liber la popor, se manca mici si gratare, se bea bere cu nemiluita si cocalarii se duce in baruri de fite, ca sa cumpere sampanie de jde mii de euroi, ori isi spala beemveul in mare, ca sa arate la lume ca ce jmecheri este ei.

M-am uitat dimineata pe fereastra, cea care da spre partea interioara a blocului in care locuiesc, pentru a vedea un rasarit de soare (un fel de-a spune) si am fost lovit, vizual, de o gramada de gunoi adunata pe langa containerele pentru gunoi.

Am deschis mailul si am citit doar titlul: „Bataie de joc”. Din rusine, l-am inchis si tot din rusine nu i-am raspuns nimic fostului detinut politic Jacques Vasile Iamandi care era extrem de in­dignat de faptul ca, nesocotind sufe­rinta a milioane de victime, prese­dintele Comisiei Europene s-a gandit sa participe la dezvelirea statuii „pa­rintelui comunismului”, Marx, in inima Europei. Ce sa-i raspunzi unui om