Editorial

In 1964, scriitorul american de origine rusa Isaac Asimov, laureat al Premiului Hugo, unul dintre cei mai mari autori de SF si autorul celor „trei legi ale roboticii ” a facut cateva predictii infricosator de reale, dupa aproape 50 de ani: ”Oamenii vor continua sa extraga resurse din natura, pentru a-si construi o lume mai buna, bucataria va fi plina de obiecte care vor prepara masa singure, vor incalzi apa si o vor   

Parasca imi arata, victorioasa, palmele cu bataturi. Stie si ea, asa cum stiu si eu, ca bataturile sunt semnele pe care trebuie sa le respecti pentru ca inseamna munca. Dar Parasca voia, de fapt, sa-mi arate nu cat de mult munceste ea (ceea ce stiam deja), ci cat de mult nu muncesc eu. Pentru ca eu nu am bataturi.

(partea a patra)

Unele dintre cele mai mari daruri ale speciei umane este liberul arbitru si puterea de a decide ce este mai bine pentru noi. Dar, in unele cazuri, aceste daruri pretioase devin o corvoada si o problema in sine.

E jale mare cu inundatiile din ultimele zile, subiect care incearca sa concureze problema maidanezilor, proiectul Rosia Montana si drama siriana. Pentru ca astea-s subiectele vedeta, faptul ca Ovidiu Silaghi, un fost ministru al Transporturilor, are niste probleme legate de inceperea unei urmariri penale a trecut oarecum neobservat. Ca orice fost ministru care se respecta, Ovidiu Silaghi e urmarit pentru trafic de influenta,   

Nu am mai apucat sa scriu despre cianura asa cum am intentionat. Cazurile de la DPC nu prea te lasa… Iar pe posturile nationale, cianura este chiar vedeta. Evident, in contextul Rosia Montana.

A fost o saptamana grea: Cu multe evenimente din categoria celor de care nu ai vrea sa auzi. A fost tragedia cu pruncul din Bucuresti. O intamplare nefericita despre care nu poti spune nimic. Parintii copilului au fost terminati, iar starea nu poate fi descrisa. Nimeni nu poate spune ce este in sufletele lor. Pruncul, un ingeras, s-a dus la Ceruri, fara sa fie vinovat de ce se intampla in amarata asta de tara.

Am avut onoarea sa cunosc multi dintre putinii fosti detinuti politici care mai sunt in viata, am citit zeci de memorii si carti de istorie recenta si am scris despre ele. Mereu, ascultandu-le povesti care se incheiau de fiecare data cu: „dar i-am iertat” si “azi am face mereu la fel”, m-am gandit ca nu li s-a facut dreptate nici astazi si ca dupa 1989 au ramas tot victime.

Orasul Borsa pe care unii il gasesc in ultima vreme tot mai spectaculos in elementele sale de „senzatie”, isi croieste drum, incet, dar sigur spre acele forme de „performanta comunitara” ce fac cinste oricarei asezari umane. Ma refer la „apetitul” pentru constructia de manastiri si schituri, Borsa fiind acum orasul cu patru astfel de „lacasuri sfinte”.

Cred uneori, tot mai des, ca este ceva ce s-a inventat aici. Poate de la asta ne-au ramas din strabuni vorbele pline de intelepciune si adevar: ”da si fugi” si ”hotul neprins... negustor cinstit”.

Cand eram in scoala generala, am vazut pentru prima data o carte de vizita. O fata isi scrisese, pe un biletel de hartie, cu o caligrafie ingrijita, de jurnal de adolescenta, numele, adresa si numarul de telefon.