Editorial

Expresia latina spiritus rector ne vine in ajutor si serveste unui limbaj elevat de cate ori vrem sa cuprindem, in formula condensata, o apreciere despre o mare personalitate sau o constatare cu privire la o institutie, o directie de actiune, o miscare de idei, un curent cultural…

Plecand de la povestea cu Centrul Antidrog, am ajuns sa ma gandesc, in miez de noapte, la cat de multe sunt institutiile fara nici un rost, de pe langa organizatii mai mari sau mai mici, de pe langa ministere, ori alte structuri ale satului.

Unii spun ca istoria se repeta. Eu cred ca are ciclurile ei. Anul acesta se implinesc 25 de ani de „Romanie democratica”. Teoretic, 25 de ani inseamna, oficial, aparitia unei noi generatii. Numai ca, lucrurile nu s-au schimbat, in fond, deloc.

Scriu, ca de obicei, cu litere normale, dar din strafundurile fiintei mele. Pentru subiectul de fata insa ar fi minunat daca as avea o pana de gasca si o calimara cu cerneala rosie, semn al sangelui. Caci, oricat as dori sa „pacific” subiectul, astfel de ganduri „se scriu cu sange”!

Adica, „sunt aici”, le soptea cocotatul Lagardere dusmanilor sai inainte de a-i strapunge cu spada... „Sunt aici” scancesc prin somnul ghemuit copiii lasati in voia sortii de parintii plecati catre alte zari, „sunt aici” soptesc batranii abandonati, „sunt aici” gem bolnavii fara speranta, uitati de familiile neputincioase si de un sistem cinic specializat in reforme fara sfarsit si scuze gaunoase.

Am fost recent in piata – obisnuiesc, cu anumite ocazii, sa cumpar flori. Și imi aleg de la tarabe oamenii cei mai batuti de riduri, de semnele vremii sau ale caror fete nu pot ascunde greul muncii depuse pentru o bruma de banuti. Am ochit de departe o batrana, din capatul tarabelor, si in explozia de culori (florile de iunie abunda in culori, nuante si miresme) sau agresiunea vanzatoarelor care doreau sa se faca remarcate,   

(ultima parte)

Pe vremuri, in Piata Universitatii, se canta tanguitor si profetic parca pentru destinul nostru contemporan: „Doamne, vino Doamne, sa vezi ce-a mai ramas din oameni!”.

Aldous Huxley spunea ca moartea este o tema mai putin distractiva, Epicur o definea ca pe o simpla privare de senzatii, Seneca zicea ca e tot ceea ce a existat inainte de noi, iar Horatiu ca e ultimul hotar al lucrurilor. Pur si simplu neantul, pentru Euripide, un scurt dar teribil pas intre timp si vesnicie, pentru Walter Scott, lege a tuturor, in Epopeea lui Ghilgames, portul de unde nu vom mai ridica ancora niciodata,   

Varianta A (a se citi Antena 3): 1. Presedintele e de porc, pentru ca fratele sau face mismasuri cu interlopi de-a dreptul infractori, pe deasupra si de etnie rroma, de-a dreptul taganeasca.

Pe la DGASPC este mare deranj. Nicolae Boitor si Maria Griguta si Dorina Toma isi cauta birou. Adica, un loc in care sa stea atunci cand sunt la serviciu. Desi pare o chestiune neinsemnata, cei trei s-au trezit, dupa atatia ani de sefie, undeva pe margine. Si nu le-a placut! Asa ca, ce s-a hotarat de conducerea judetului a inceput sa fie un fel de „treaca-mearga, dar totusi noi unde avem birou?”.