Fereastra închisorii / Doamne, ce-a mai rămas din oameni?

Pe vremuri, în Piaţa Universităţii, se cânta tânguitor și profetic parcă pentru destinul nostru contemporan: „Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni!”.

Dacă privești spre televizor, nu îţi ia mult timp să constaţi că oamenii se apără atacând furibund, certitudinile au devenit dileme, drepţii sunt tot mai singuri, iar mediocrii tot mai solidari. Cuvintele sunt rostite cu o ușurinţă și superficialitate de neînţeles. Manipularea capătă proporţii maligne, oamenii și-au abandonat interiorul și sunt de nestăvălit în haznaua exteriorului fiinţei lor.

Cred că în programa școlară a copiilor ar trebui introdusă o materie numită „Despre limite”. Altfel vor crește strâmb, fără conștiinţa limitelor, a înţelegerii întinderii permise a lucrurilor. Să înveţe profund când trebuie să te oprești, cât de important este să rămâi rezonabil și echilibrat. Dacă se poate, chiar responsabil și serios.

Oamenii de caracter, de forţă interioară, capabili de exemplaritate,    s-au îndepărtat într-o proporţie îngrijorătoare de spaţiul public sau au devenit foarte discreţi. Au trecut în umbra arenei, dar au rămas în lumina celei care susţine discret Patria, prin rădăcinile ei puternice. Care înseamnă performanţă, progres și, nu în ultimul rând, cinste. Asta ar trebui să dea mult de gândit celor care decid. Și de făcut în consecinţă. Balanţa dintre valoarea oamenilor ce reprezintă mediul public și cel privat se înclină prea mult în favoarea celui din urmă. Iar în cel dintâi, cei vocali și pătimași sunt ascultaţi, cei reţinuţi și ponderaţi nu sunt căutaţi.

Există chiar și retrageri aproape definitive. Oamenii de cert calibru intelectual, cu anvergură morală indubitabilă, preferă retragerea și isihia socială, scârbiţi de mediocritatea și atmosfera de lighean în care se consumă ostilităţile publice. Ostilităţi care, de fapt, în mod trist, sunt private și individuale.

Cu alte cuvinte tot mai puţini indivizi valoroși stau la bătaie. Tot mai mulţi se gândesc la îndepărtarea de scena publică. Lăsând în urmă un mare spaţiu gol, care se umple imediat cu derbedei.

Încă lucrurile sunt reversibile. Trebuie doar inteligenţă și forţă. Și evaluări corecte privind hramul pe care îl poartă în mod real fiecare figură publică. Trebuie degajaţi decăzuţii și oportuniștii, și apoi rugaţi, curtaţi, dacă e nevoie, imploraţi să participe la viaţa comunităţii cei pricepuţi și curaţi. Care trebuie coborâţi din munţii lor, în care s-au retras din modestie sau din lașitate. Simplu de grăit, greu de înfăptuit. Justiţia face tot mai bine prima treabă. Se smerește cineva să o facă pe cea de-a doua?