Editorial

Pe linia de orizont cultural al neamului romanesc pot fi distinse la scara istoriei vetre de vietuire nationala exemplara si ilustre figuri ce isi insotesc cu multa vrednicie rodirile de suflet. Gandul ma duce in aceste clipe la Blaj, asezarea de confluenta a unor cursuri de ape si rauri de lacrimi, ce si-a pecetluit lucrarea cea inalta de emancipare prin fapte excep­tionale, sporind cu asupra de masura zes­trea unui popor   

„In my life, I have given a fuck about many people and many things. I have also NOT given a fuck about many people and many things. And those fucks I have NOT given have made all the difference”. (M. Manson - The Subtle Art of Not Giving a Fuck: A Counterintuitive Guide to Living A Good Life)

Un tropar din imnografia Bisericii noastre le numeste pe femeile mironosite „uce­nitele Domnului”. Este un titlu ce li se cuvine pe drept, pentru fidelitatea lor fata de Invatatorul, o fidelitate nu numai pana la moarte, ci chiar si dincolo de moarte. Sfantul Simeon Noul Teolog spunea ca adevaratul ucenic nu se leapada de invatatorul si parintele sau duhovni­cesc, chiar daca acesta ar fi hulit si prigonit de toata lumea.   

(partea a doua)

Desi trebuia sa fie primavara, in sensul cel mai solar si vegetal al cuvantului, iata ca proverbiala zapada a mieilor si frigul inca dau tonul zilelor lui aprilie tarziu si indeosebi a noptilor.

Mare scandal, mare, din cauza de Ilie Nastase, care e spurcat la gura, misogin, rasist, dupa parerea Serenei Williams, si mare iubitor de animale, daca e s-o credem pe o fosta jucatoare de tenis bel­gianca, pe care Nasty a facut-o vaca. Mai nou, Ilie le-a injurat pe britanice, ju­catoare, antrenoare, jurnaliste, nu con­teaza, care sunt, in opinia lui Ilie, curve, proaste si cretine.

Dintr-o intamplare, zilele trecute m-am aflat in partea de sud a tarii, cu niscai probleme personale. O zona in care nu am fost niciodata. Am plecat de acasa pe vreme buna, soarele zambea prietenos pe un cer albastru de metil, iar coloana de mercur indica in termometru o atmosfera placuta, de primavara autentica. Nici nu am luat haine groase.

Toti marii ganditori cred ca suferinta e mult mai importanta, pentru sle­fuirea caracterului, decat fericirea. Steinhardt crede ca numai suferinta asumata crestineste te face sa vezi realitatea dezgolita de „trucaje”, sa treci dincolo de „eu” si sa vezi si suferinta celui de langa tine.

„Eu sunt propovaduitor al iubirii de oameni si intre oameni, al iubirii pentru natiunea araba, al iubirii de patrie. Eu sunt predicator al iubirii de natura, al iubirii binelui, al pamantului, al parintilor, al familiei, al vecinilor si prietenilor, al copacului, al marii si al soarelui si, mai presus de toate acestea, al iubirii pentru Creatorul acestei iubiri care inseamna viata, cel care a semanat acest sentiment nobil in   

Am constatat, oarecum cu surprin­dere, ca se mai pensioneaza o genera­tie de medici si am sentimente am­bigue despre acest moment, plecate de la faptul ca niciodata nu am acceptat sintagma „nu exista om de neinlocuit”. Poate ca, pentru prestatia profesionala si intelectuala, se pot gasi oricand succedanee, dar „nota personala” este unica si cel mai adesea aceasta, alaturi de talentul medical, este cea care da   

Partea a doua a Evangheliei din Du­minica urmatoare Invierii Domnului cuprinde relatarea intalnirii Mantui­torului Hristos cu Toma. De aceea, aceasta Duminica este dedicata Sfantului Apostol Toma, cel intrat in mentalitatea comuna ca Toma „ne­credinciosul”.