Tomograful lui Sabin / Subtilitate

„In my life, I have given a fuck about many people and many things. I have also NOT given a fuck about many people and many things. And those fucks
I have NOT given have made all the difference”.
(M. Manson - The Subtle Art of Not Giving a Fuck: A Counterintuitive Guide to Living A Good Life)


Oamenii spun adeseori că secretul încrederii și al succesului în viață este să nu îți pese. Într-adevăr, îi etichetăm pe cei mai puternici și admirabili oameni pe care îi cunoaștem și după admirabila detașare sau chiar nepăsare pe care le manifestă. Poate că ni s-a întâmplat și nouă cândva să nu ne pese și cu toate acestea să reușim ceva absolut incredibil. Această nepăsare ar putea părea simplu de practicat, la o privire superficială, dar nu este deloc așa. Nu aș ști acum, rapid, spune exact cum este, dar nu este simplu. Majoritatea dintre noi ne luptăm cu vicisitudinile vieții, păsându-ne mult prea mult în situații în care nu ar trebui să ne pese.
Ne pasă când la magazin sau la restaurant suntem tratați ca niște milogi, ne pasă când vedem rahaturile de la televizor, ne pasă de colegii nesuferiți sau mi­tocani de la slujbă, ne pasă când plouă iar noi vrem să ieșim cu cei mici la iarbă verde.
Ne pasă, ne pasă, ne pasă de prea mulți și de prea multe de parcă am pune sămânță în brazdă, primăvara. Oare de ce? Pentru ce? Conveniențe? Con­formism? Teamă sau doar așteptarea unei recompense formale?
Cred că asta este adevărata problemă. Ori de câte ori ne pasă prea mult, când singuri alegem să ne pese de absolut orice, atunci simțim, absolut fals, de altfel, că ni se cuvine să fim de-a pururi fe­riciți și tocmai în aceste momente, viața ne joacă festele majore. Dacă ne-am exersa abilitatea de a ne consuma rezer­vele de implicare doar în situațiile care merită un asemenea efort, viața noastră ar fi infinit mai ușoară, eșecurile noastre  mult mai puțin terifiante, respingerile mult mai puțin dureroase, neplă­cerile mai suportabile, iar mâncarea soacrei, mai gustoasă. Din păcate, ma­joritatea nu ne dăm seama că non-implicarea este de fapt o artă subtilă cu care nu ne naștem ci trebuie învățată din răs­puteri. Educarea și dezvoltarea nepăsării este de fapt esența puterii și integrității și garantează perpetuarea acesteia de-a lungul dece­niilor. Interesul nostru trebuie maturat ca un vin nobil și degustat doar la ocazii speciale.
Pricepeți? Poate că sună facil, dar nu este deloc așa. Majoritatea dintre noi și majoritatea timpului, suntem vampirizați de trivialitățile și răutățile cotidiene, de dramoletele cu care ne inundă societatea de consum, care ne sug și ultima picătură de interes... Ori asta nu este viață!
(va urma).