Neliniști de poet

„Eu sunt propovăduitor al iubirii de oameni și între oameni, al iubirii pentru națiunea arabă, al iubirii de patrie. Eu sunt predicator al iubirii de natură, al iubirii binelui, al pământului, al părinților, al familiei, al vecinilor și prietenilor, al copacului, al mării și al soarelui și, mai presus de toate acestea, al iubirii pentru Creatorul acestei iubiri care înseamnă viață, cel care a semănat acest sentiment nobil în brazda roditoare a inimilor”. Așa se autocaracterizează și se redefinește cel mai important poet arab contemporan – Nizar Qabbani, un sirian îndrăgostit de Dumnezeu, de Patria Sa, de Profet, dar şi de libertate în toate semnificațiile sale.
Când viețuirile poetului au, în primul rând, formă de literă și de cuvânt, când scrisul său intră pe poarta amăgitoare a cuprinderii clipei, soarta potopului de vibrații vizează fie eternitatea, fie nimi­cul. Iar rezultatul rezidă în poeme adânc trăitoare în sine și impresionante la lectură. Câte miraje și câte taine! Arderi de fericire sau doar neprefăcute minuni?
La Nizar Qabbani, expresiile tipice au o suflare aleasă și sunt semne de cuget adânc. Pribeag printre clipe mărunte sau realități identitare, adânc încrustate în istorie, trăitor printre lacrimi, mirosuri sau tăceri, poetul scrie cu forța miraculoasă a pătrunderii luminii în și între stările de lucruri și cele de trăire.

- „Cum să dau uitării anotimpurile pieptului tău./ Izvoarele atâtor cântece de privighetoare?”
- „Nu există orizonturi hotărnicite. Doar meterezul/ secundelor/ Care curg prea încet/ Ca o lavă, ca o neliniște de poet”. (Poemul „Te iubesc”, din ciclul „Ești a mea”, 1950).
- „Când un bărbat ajunge în mrejele iubirii/ E semn de prăbușire sau de izbândă-a firii?” (Biografii lui Nizar Qabbani consideră că poemul „Așa-mi vorbi bruneta”, din ciclul cu același nume, apărut în 1944, constituie debutul).
- „Plete negre ca noaptea, pletele tale nebune/ Semn de pieire îmi sunt azi izvor de înțelepciune?” („Femeie de fum”, din ciclul „Copilăria unui sân”, 1948).
- „Pâraiele, spicele neculese/ Crinoline multicolore/ Copacii care n-au cunoscut/ Sensul fructului ajuns la pârg/ Toate se unduie,/ Toate sunt amintiri care curg”. (Poemul „Samba” din ciclul omonim, publicat în 1949).
- „Și am gustat fericirea de a-mi scrie adresa pe o rază de soare”.
Sunt câteva mostre din imensitatea de expresii ale universului creator al poetului damaschin Nizar Tawfik Qabbani.
Mulțumim Editurii „Proema”, pentru cele două ediții ale „Antologiei lirice”, realizate prin contribuția excepțională a antologatorului și traducătorului Dumi­tru Chican.