Rezultatele căutării:

Citind ,, Jurnalul fericirii” si apoi aceasta carte intitulata: ,,Monolog polifonic” , a lui N. Steinhardt, si gandindu-ma la calvarul inchisorii pe care l-a suportat Steinhardt, imi face impresia ca Steinhardt a dorit voluntar parca sa urce acest calvar al suferintei si l-a provocat cu placere, autoflagelandu-se cu o paradoxala placere.

Vine mereu in istorie o clipa cand cei care afirma ca doi plus doi fac patru sunt pedepsiti cu moartea...

„Maramuresul, neindoios, nu e numai o expresie geografica, numele purtat de una din cele mai pitoresti, mai atragatoare si mai frumoase regiuni ale tarii. Nu e numai tinutul cu absolut originale si supraabundent daruite cu gratie constructii din aceasta parte a Europei.

Nascut in comuna Pantelimon de la marginea Bucurestiului, in vara anului 1912, intr-o familie evreiasca ce facea parte din mica burghezie a vremii, Nicu Aureliu Steinhardt a primit din copilarie o educatie aleasa. Tatal sau, Oscar Steinhardt, era inginer cu o inalta pregatire profesionala si intelectuala, cu studii facute in Elvetia la Zurich, unde fusese coleg cu Albert Einstein, fapt pentru care a tinut ca si unicul sau   

Nascut evreu, intelectual pur si mai degraba agnostic, este condamnat in lotul “Noica-Pillat” si, in cea mai crunta suferinta, ajunge sa guste din fericire si sa afle, asemeni lui Pascal, ca “inima are ratiuni pe care ratiunea nu le poate intelege”. Era fericirea martirului modern, bucuros sa sufere pentru Dumnezeu. Nicolae Steinhardt a stiut, asemeni lui Don Quijote, sa vada un castel intr-o carciuma prapadita si sa   

Izolat, inchis, in suferinta fizica si lipsit de orice fel de drepturi si bunuri materiale, Nicolae Steinhardt gaseste in Camera 18 a Inchisorii Jilava Libertatea absoluta si fericirea. La 15 martie 1960, in inchisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu il boteaza intru Iisus Hristos, nas de botez fiindu-i Emanuel Vidrascu (coleg de lot, fost sef de cabinet al maresalului Antonescu), iar ca martori ai tainei participa   

Zilele trecute am asistat la o discutie intre amici pe un subiect fierbinte. Sondaje si notorietate inspre si dinspre presa. Si, pentru a 37-a oara, am ajuns la aceeasi concluzie, noi cei din presa avem o mare putere, incredibil de mare este puterea cuvantului scris sau rostit.

Se spune ca, intr-o noapte, un copil dintr-un sat a visat Raiul. A doua zi dimineata si-a intrebat toti parintii si cunoscutii „Unde, unde e Raiul?”. Dar oamenii n-aveau timp de el.

Caut mereu, la aceasta rubrica, sa gasesc idei folositoare pentru viata de obste, pentru universul nostru cultural. Cu timpul, portofoliul de astfel de idei creste si rodeste chiar si in sensul modelarii deciziilor si initiativelor celor interesati in acest lucru. Am scris despre „nevoia” ca Baia Mare sa aiba o filiala a I.C.R. si se pare ca lucrurile s-au miscat deja in acesta „idee”.

Am fost fermecat vineri seara de vrajitorii flautului de aur si al pianului calator. Voiam sa nu se termine, dar o parte din mine abia astepta sa ajungem la clipa aceea unde, in liniste si intimitate, incep se deschida sacii cu povestile extraordinare ale unor oameni extraordinari, desi atat de simpli si normali in esenta. Intotdeauna parca ar veni Mosul cu darurile mult visate pe care le tot scoate fara a dezamagi vreodata pe   

Martha Medeiros spune ca murim cate putin daca ne transformam in sclavii obisnuintei, daca ne urmam in fiecare zi aceeasi traiectorie, daca nu ne schimbam existenta si daca nu riscam sa construim ceva nou; daca nu vorbim cu oamenii pe care nu ii cunoastem, daca evitam pasiunea, daca nu facem cu drag munca de zi cu zi, daca nu dam certitudinea momentului pe un incert care ne-ar indeplini visul, daca ascultam tot timpul   

(partea a doua)

Regretul face parte din ADN-ul psihologic al fiintei umane. Cu totii stim cum este, cum se simte si ce impact are asupra noastra. Diferenta o face modul in care ii facem fata.Pe de-o parte, exista persoane care pur si simplu trec totul cu vederea si isi continua viata de zi cu zi linistite, iar pe de alta parte se afla persoanele care nu depasesc momentul marcat de regret si se lasa bantuite de trecut.

Pe masura ce ziua votului se apropie, catindatilor li se tulbura mintile. Unii devin disperati de-a dreptul. Cum ar fi cetateanul asta infatuat, Mihai Razvan Ungureanu. Asta care s-a straduit ani de zile sa-si creeze o imagine de lider al unei elite intelectuale, foarte manierate, culte-n cap si deloc amestecata cu pulimea sau cu vulgul. Se pare ca niste sondaje l-au deraiat pe Mihai de la Copou asa de tare de la linia   

Istoria a trecut peste el cu tancul. Si la propriu, si la figurat. In 1941, Mihai Voinescu era un taran simplu si istet, care-si traia in tihna tineretea in comuna Dumbravita. Intr-o zi de marti, impins de la spate cu patul pustii, a fost incorporat in armata maghiara. Au urmat 4 ani cu minuni si cruzimi, in care a avut, permanent, deasupra capului umbra mortii: lupta in linia I, un an in lagarul rusesc, spargerea frontului si