Zile senine şi fericire!

În sfârşitul de mai, dominat de parfumul teilor adunaţi în calea noastră cât să le luăm seama, dar şi marcat de stihii mai pornite ca oricând să ne tulbure paşii spre vară, îi venim aproape cu smerenie şi fascinaţi de întâmplare. Are nume de patriarh ortodox român din veacul trecut şi se ştie legat prin întreaga viaţă de semnul Crucii şi drumurile ei. Evenimentul se înscrie între cele ce se rostesc doar la case alese, cu priviri aţintite spre icoane şi chipuri trimise spre noi să ne supravegheze trăiri şi gânduri.

ÎnaltPreasfinţia Sa Justinian Chira, Întâi Stătător al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului împlineşte o vârstă venerabilă. Motiv să ne înturnăm verbul întru rostirea celor cuvenite, bucurându-ne de acest dar ceresc predestinat şi rostind urările creştineşti potrivite unui asemenea eveniment de calendar tighelit cu fir din metal preţios.

Felicitări din inimă şi să vă ţină Cel de Sus în sănătate curată şi aducătoare de mulţumire! IPS Justinian, cine nu ştie, este o legendă pe tărâmul plin de bogăţie, de averi seculare şi de miresme ale Nordului transilvan. Ca şi al Ortodoxiei româneşti în întregul ei. Şi nu numai. Încerc să mi-l reprezint pe copilul din Plopiş, aşezare binecuvântată din Chioarul Maramureşului. Cerul i-a hărăzit venirea pe lume sub steaua norocoasă sub care pornea la drum, să înfrunte istoria şi să se ralieze cu ea, România Mare. Purtând în cuget şi simţiri ecoul întâlnirilor moşilor şi strămoşilor lor pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, românii din satele şi târgurile Ardealului parafaseră la Alba Iulia actul istoric al Unirii cu Ţara.

Unul de-al nostru, marele Tribun Ioan Pop de Băseşti, prezida această incredibilă, prin cuprindere, determinare şi finalitate, adunare de înaltă vibraţie patriotică. Aveau să urmeze acele două decenii de zvârcoliri, de căutări febrile în căutarea rostului nostru ca naţie, ca popor adunat pe vatra-i milenară cu gândul de a scoate, cu palmele sale bătătorite şi crăpate de vânt, bijuteriile de familie la care aveam dreptul. În pofida ambientului politic marcat şi de convulsii, derapaje şi rele tendinţe, anotimpul interbelic se va dovedi generos în împliniri ca şi în ambiţionarea pe dezvoltări viitoare. N-a fost să fie! A intervenit desprinderea de teritorii româneşti din România-mamă, refugiile impuse din propriile case, pierderi de vieţi omeneşti. Ne-a luat în primire încă un război mondial, cu traumele lui, unele niciodată vindecabile.

Copilul Ion din Plopiş ajunge, la 10 ani, în acel marsupiu stâncos cu nume predestinat memoriei şi credinţei. Mânăstirea Sfânta Ana din Rohia îl va lua de mână şi îi va modela destinul. Îmi aduc atât de des aminte de spusele sale la maturitate despre punctul geografic în care şi-a început ruga spre ceruri. Repet şi acum acele cuvinte fermecătoare prin frumuseţea şi tâlcul lor: „Bucuria mea este Rohia. Mândria mea este Rohia. Mângâierea mea este Rohia. Grija mea este Rohia. Dragostea mea este Rohia. Cinstea mea este Rohia”. Ajung eu însumi, adesea, la Rohia. În acel colţ de lume unde eşti dator pentru o clipă să uiţi de unde vii şi cu ce rosturi ai plecat încoace, în acele lumini răsfrânte asupra noastră direct din Cer, în acele linişti mai tulburătoare decât oriunde prin profunzimea lor îţi dai seama de un adevăr poate ştiut, dar în mod sigur acum redescoperit: datoria de a căuta să fii mai bun tu însuţi. În înţelegerea vieţii, în viziunea asupra aproapelui, în taxarea şi evitarea răutăţilor de orice fel.

Sunt aproape opt decenii şi jumătate de când Ion plecat din sătucul Plopiş străbate această cărare a adevărului şi a dreptei credinţe. Avea să fie tuns în monahism. De atunci poartă dulcea povară a numelui de azi-Justinian. Hirotonisirea ca preot era realizată de un alt nume legendar al Ortodoxiei din Ardeal-Nicolae Colan, episcopul Vadului, Feleacului şi Clujului. Fostul stareţ de la Rohia va deveni arhiepiscop. Va fi un antemergător în croirea unei existenţe de demnitate aparte pentru Biserica Ortodoxă din acest petic de rai. Chipul său înmiresmat de rugăciune şi credinţă a stăruit ca viaţa altarelor maramureşene şi sătmărene să decurgă în demnitate şi perenitate. Să avem în vedere amploarea soborului de preoţi, devotamentul cu care a făcut din şcoala teologică o adresă în măsură să dea garanţie educaţiei prin slova creştină.

De la înălţimea anilor adunaţi pe răbojul vieţii, Înalt Prea Sfinţia Sa ne zâmbeşte încurajator, îndemnându-ne să luăm aminte la învăţăturile Bisericii şi la profunzimile ei. Să-i mulţumesc aş vrea şi cu această sfântă consemnare de calendar pentru toate câte a căutat să ne înveţe. O fac observând cât de inspirat a dorit chiar Sfânta Biserică Ortodoxă să aşeze ziua sa de naştere, găsindu-i loc între Sfânta Înălţare a Domnului şi Rusalii. Două torţe de strălucire aparte, care veghează, precum Uşile împărăteşti, intrarea în Altar.

Sănătate şi zile senine, ÎnaltPreasfinţia Voastră!