• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 28 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 28 August , 2006

Zile negre pentru Ben&Ben

Surpriza marca Sapard! Pe langa faptul ca Ben&Ben Serv SRL risca sa piarda 11 miliarde lei vechi din cauza calitatii lucrarii din Cernesti, firma a fost inclusa pe lista neagra a firmelor ce nu-si respecta angajamentele contractuale. Asta inseamna ca nu va mai putea participa la licitatii. Daca pana la sfarsitul lui septembrie nu finalizeaza drumul de la Copalnic Manastur, poate pierde alte 30 miliarde de lei. Cand se aduc in discutie subiecte legate de nereguli la proiectele Sapard, s-a creat parca un automatism de gandire, spunandu-se ca firma clujeana Ben&Ben Serv SRL este „campion la probleme”. Acest renume nu a fost provocat de invidia firmelor concurente, ci de faptul ca Ben&Ben Serv SRL a avut grave abateri in privinta calitatii lucrarilor, dar si un nesfarsit sir de probleme la termenele impuse pentru executia drumurilor si a altor constructii contractate. Dovada ca autoritatile s-au saturat de promisiunile nerespectate ale reprezentantilor Ben&Ben este faptul ca firma a fost pusa de curand pe lista neagra a societatilor care nu si-au indeplinit obligatiile contractuale privind executia proiectelor Sapard. Decizia luata de Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit inseamna, in traducere libera, ca firma nu va mai putea participa la licitatii de proiecte pe infrastructura. Acesta poate fi un semnal de alarma pentru toate firmele ca nu respecta angajamentele contractuale si care trebuie sa stie ca din cauza greselilor se inchide robinetul cu finantari. Sumele sunt de ordinul miliardelor. Returnarea banilor Pentru nerespectarea graficului de executie a lucrarilor, Ben&Ben Serv SRL a „ajutat”, anul trecut, la pierderea finantarii europene pentru 4 proiecte Sapard. Scandalurile si reclamatiile continua si-n momentul de fata. Reamintim ca din cauza calitatii lucrarilor executate la drumurile din comuna Cernesti, Ben&Ben Serv SRL n-a primit inca ultima transa de bani, circa 11 miliarde lei vechi. Lucrurile sunt insa mult mai grave in comuna Copalnic Manastur, pentru ca expira al treilea termen pentru finalizarea lucrarilor, iar drumul tot nu-i gata. Autoritatile locale nu cred ca proiectul va fi finalizat la timp. Primarul Stefan Mihalca a declarat: „am rezerve, nu stiu daca vor termina pana in 30 septembrie. Cei de la firma sunt optimisti, dar mai au de facut vreo 10% din lucrare. Suntem la a treia prelungire de termen. Lucrarea trebuia finalizata initial in 29 noiembrie 2005. Apoi, termenul s-a amanat pana in 30 iulie 2006, si, pentru ca nici la acea data n-a fost gata, s-a acceptat inca o amanare. Deocamdata nu este problema cu finantarea. Daca luna viitoare termina, totul e ok. Valoarea proiectului este de peste 30 miliarde lei pe 10,5 km (800 m de asfalt si restul macadam penetrat)”. Viceprimarul din Copalnic Manastur are un motiv in plus sa se teama de soarta proiectului: „daca sunt deja pe lista neagra, ne putem astepta sa nu se mai grabesca. Sper sa nu ne afecteze acest lucru. Atata doar ca mai trebuie sa primeasca bani. Despre calitate se poate spune ca este acceptabila pentru ca stiu ce a fost acolo inainte. Sper ca vor termina la timp. Sper intr-o zvacnire de-a lor de orgoliu”, a spus Valer Griguta. Ben&Ben Serv SRL a primit pana acum 18 miliarde de lei vechi pentru lucrarea din Copalnic Manastur, iar daca se incadreaza in termen, va primi inca aproximativ 12 miliarde. Dar daca nu respecta ultimul termen, contractul va fi reziliat si Ben&Ben pierde toti banii. Avertisment Sorin Radu, directorul biroului regional Satu Mare al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, a fost cat se poate de clar: „30 septembrie este ultimul termen care li s-a acordat pentru finalizarea lucrarilor. Sper sa se incadreze, altfel toata finantarea e compromisa. Daca nu constatam ca lucrarile sunt finalizate in totalitate, nu vom putea plati ultima transa si asta va atrage dupa sine si rezilierea contractului. Asta presupune nu doar neacordarea ultimei transe, ci si debitarea intregii sume platite anterior”. Mircea CRISAN mircea@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.