Şi tot zbor! / Departe de oameni

În aeroporturile din Suedia se găsesc din ce în ce mai puţini oameni. La fel ca şi în gări. Riscul ca, după o anumită oră, să devină complet pustiu un astfel de loc nu este departe. Sunt doar călătorii care nu au cu cine vorbi, ci doar comunică, în modul în care se pricep, cu maşinile.

În ultimii doi ani am văzut că şi la îmbarcarea propriu-zisă se elimină factorul uman şi pasagerii devin identificabili prin amprentă... Ea este cea care guvernează cartea de îmbarcare, etichetarea bagajului sau intrarea în avion. Am mai văzut la un moment dat, în trecerile mele prin aeroporturile lumii, tendinţa de a îi îmbarca pe pasagerii membri ai clubului de elită pe baza retinei – un aparat performant citea retina persoanelor şi astfel aveau liber acces la avion. Însă în aeroporturile din Suedia, chiar şi în cele mai mici, nu ai cu cine vorbi.

Am fost acuzat de multe ori că petrec prea mult timp cu oamenii şi că stau prea aproape de ei sau de problemele lor. Că mă risipesc în a le căuta prezenţa şi că mă dedic lor... De ce stau eu aproape de oamenii buni şi de ce le caut proximitatea? Este o întrebare al cărei răspuns l-am găsit, până la urmă, tot în mijlocul lor, prin refracţie. Cred că şi îngerii caută proximitatea oamenilor buni şi, datorită faptului că acolo, deasupra lor, se strîng mulţi îngeri, aceştia dau tare-tare din aripi pentru a îşi menţine un loc cît mai apropiat de cei pe care doresc să îi protejeze sau să îi aibă aproape. Cum spaţiul este limitat şi înghesuiala mare, din zbaterile de aripi continue şi puternice se mai întâmplă şi dezechilibre şi să mai alunece şi să cadă, din când în când, câte unul. Dacă stau în preajma lor, aceşti îngeri mai cad şi la mine, şi aşa ajung şi eu să am mai mulţi alături...