Zbigniew Brzezinski:„SUA - preponderente, dar nu omnipotente”

Nascut la Varsovia, in anul 1928, Zbigniew Brzezinski este unul dintre cei mai mari geostrategi americani. Astazi, fostul consilier pe probleme de securitate nationala al fostului presedinte democrat Jimmy Carter lucreaza in calitate de consilier la Centrul pentru Studii Strategice Internationale. El a scris mai multe carti despre rolul SUA in lume (Marele esichier - 1997, Adevarata alegere – 2004 etc.). Interviul de mai jos a fost acordat de fostul responsabil american cotidianului francez Liberation, luni, 21 februarie, la Bruxelles, in preajma inceperii vizitei presedintelui George W. Bush pe Batranul Continent. Reporter: Vizita Condoleezzei Rice la Paris si cea a presedintelui Bush la Bruxelles marcheaza, oare, o cotitura in relatiile transatlantice? Zbigniew Brzezinski: Nu cred ca este o cotitura, ci doar o incercare de stergere a antagonismelor si a suspiciunilor reciproce care s-au dezvoltat de trei ani incoace. Mai este de parcurs o cale lunga inainte de a ajunge la o comuniune de vederi strategice care sa fie sincera. Rep.: Nu exista o schimbare in politica externa americana? Z.B.: Constat o schimbare de stil, ce poate deveni o schimbare de continut care va cere un efort foarte serios de ambele parti. Pentru aceasta, trebuie sa se discute despre ansamblul problemelor strategice cu care ne confruntam astazi, sa fie formulate decizii comune si sa fie impartite sarcinile inerente executarii acestor decizii. Rep.: Nu aveti impresia ca, in fata dificultatilor intampinate, Administratia Bush a constientizat faptul ca este mai usor sa actioneze in mod concertat cu aliatii sai? Z.B.: Faptele au impus unor membri ai Administratiei americane revizuiri dureroase. Ei au fost adusi, treptat, in pozitia de a recunoaste marea deosebire dintre “preponderenta” si “omnipotenta”. SUA sunt preponderente, dar nu omnipotente. Din pacate, in Administratia Bush din ultimii ani, unii au avut tendinta de a confunda cei doi termeni. Astazi, credibilitatea lor a scazut. Ei sunt inca prezenti la Casa Alba si in Ministerul Apararii, dar sunt mai putin prezenti in esaloanele superioare ale Departamentului de Stat (Ministerul Afacerilor Externe american), unde Condoleezza Rice a instalat o echipa excelenta, in acelasi timp hotarata si realista. Marea intrebare este care va fi atitudinea ei: va ramane aceeasi, ori se va schimba? Eu nu cunosc raspunsul. Predecesorul sau, Colin Powell, nu a putut alege decat unul singur dintre oamenii care au lucrat direct cu el la chestiunile strategice, adjunctul sau, Richard Armitage. Ceilalti erau neoconservatori ori functionari de cariera. Echipa constituita de Rice include oameni ca Robert Zoellick, Daniel Fried, Nicholas Burns, Philip Zelikow, care au, cu totii, o experienta orientata spre Europa. Rep.: Cum apreciati politica externa urmata de Franta in ultimii trei ani? Z.B.: A contribuit mult la divizarea Aliantei Atlantice. Nu era necesar sa se urmeze o politica atat de negativa, si ca lucrul acesta sa fie facut intr-un mod atat de oficial. Divizarea nefericita a lumii occidentale a fost, in mare parte, produsa de unilateralismul american, dar si de lipsa unei pozitii comune europene. Am asistat la o functionare defectuoasa generala, britanici, francezi si germani mergand fiecare in directia lor. Britanicii sopteau sfaturi inteligente in urechea lui Bush, insa, public, il sustineau in proportie de suta la suta. Francezii au exprimat o pozitie negativa, plasand stacheta foarte sus in refuzul lor, dar fara a face nici un efort pentru gasirea unei alternative serioase la demersul american, ce ar fi putut primi un sprijin european. Germanii, in fine, au lasat sloganurile politicii interne sa le dicteze politica externa. Pentru eliminarea dezacordului, americanii trebuie sa inteleaga ca nu pot avea un parteneriat propunandu-le europenilor sa imparta cu ei sarcinile, dar nu si deciziile. Insa trebuie ca si europenii sa inteleaga ca un parteneriat nu inseamna o participare la decizii, dar lasand SUA sa isi asume, singure, povara executarii acestora. Trebuie sa definim impreuna strategia, dar si sa actionam impreuna in mod responsabil. Rep.: De la realegerea sa in functia de sef al Statului american, George W. Bush utilizeaza, adesea, termenul “Uniune Europeana”. Oare a descoperit Europa? Z.B.: Probabil ca cineva l-a sfatuit in aceasta privinta. Orice american realist trebuie sa recunoasca faptul ca UE se manifesta si ca, pe termen lung, lucrul acesta este in interesul SUA. Dar si ca, un anumit timp, UE nu va fi o putere unitara si coerenta. Rep.: Care sunt principalele obstacole in calea reconcilierii - Irakul, Iranul, China, conflictul din Orientul Mijlociu? Z.B.: Principalele doua obstacole sunt Iranul si conflictul israeliano-palestinian. In ceea ce priveste Iranul, o apropiere este posibila, dar americanii si europenii vor trebui sa faca un efort foarte serios. Dificultatea vine din faptul ca noua Administratie Bush nu si-a conturat inca o politica completa si bine informata pentru ansamblul Orientului Mijlociu. In privinta conflictului israeliano-palestinian, europenii nu pot juca un rol decat daca sunt cu adevarat pregatiti sa o faca. Din pacate, in Orientul Mijlociu, orice politica trebuie sa fie insotita de obligatia de a duce in teren oameni si resurse. Europenii nu sunt intotdeauna gata sa se angajeze direct atunci cand este vorba de bani sau de oameni. Rep.: Uniunea Europeana cheltuieste multi bani pentru regiune (OM), in special pentru reconstructia teritoriilor palestiniene... Z.B.: UE a ajutat Autoritatea Nationala Palestiniana, dar acesta nu este decat un element din cadrul chestiunii mai largi a procesului de pace, si a acordurilor ce vor trebui gasite: toate acestea vor costa foarte scump. ROMPRES