Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Zamfir Ciceu a analizat proiectele importante pentru judeţ
Zilele trecute, la Consiliul Judeţean Maramureş, a avut loc o întâlnire între reprezentanţii constructorilor celor două proiecte importante pentru judeţ – Reabilitarea Drumului Baia Sprie – Bârsana şi Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Maramureş, ai S.C. Vital S.A., ai Consiliului Judeţean şi ai Primăriei Oraşului Cavnic.
Discuţiile s-au centrat în special în jurul problemelor pe care le ridică lucrările aferente celor două proiecte în zona Baia Sprie - Cavnic, unde, terenul, fiind mai dificil, şi lucrările sunt mai greu de executat.
Potrivit declaraţiei directorului S.C. Vital, Alexandrina Bancoş, lucrările efectuate de firma executantă a infrastructurii de apă au început timid, realizându-se doar 13,2% progres fizic în 50% din timpul scurs – destinat acestor lucrări.
Există zone în care lucrările de reabilitare a Drumului Baia Sprie – Bârsana nu se pot efectua până nu se efectuează lucrările de reabilitare a reţelei de apă.
„Scopul acestei întâlniri este de a pune faţă în faţă executanţii şi beneficiarii, de a vedea care sunt problemele şi mai ales de a armoniza graficele de execuţie a celor două firme. Rugămintea mea pentru ambele firme este de a se armoniza acolo unde este posibil. Pentru firma executantă a lucrărilor de reabilitare a reţelei de apă, rugămintea este de a respecta tehnologia de compactare. Cred că actualul constructor nu are capacitatea tehnică de a face aceste lucrări în termen. Solicităm firmei constructoare prezentarea unui grafic detaliat pentru lucrările de pe Drumul Judeţean din zona Cavnic, ştiut fiind că acolo sunt problemele cele mai dificile.” – susţine preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu.
Reprezentanţii S.C. Vital au solicitat firmei executante un nou grafic pentru fiecare zi de lucru,
De asemenea, s-a luat în discuţie situaţia devierii circulaţiei în zona lucrărilor, dar şi importanţa bunei comunicări între diriginţii de şantier. Firma executantă a reţelelor de apă şi canalizare a precizat că lucrările respective în zona Cavnic vor fi finalizate până în 15-20 aprilie.