Zacamintele de aur si argint ale Ardealului - miza ICPM

Unde-i arhiva secreta? Una dintre cele mai controversate privatizari a unei societati maramuresene a fost vanzarea Institutului de Cercetari si Proiectari Miniere unui om de afaceri cu dubla cetatenie, Gheorghe Sas. La un patrimoniu de peste 9 miliarde de lei, in 1999 cumparatorul a dat 900 de milioane, nici pretul unui lift din Institut. A venit vremea sa aflam dedesubturile unei privatizari ciudate. Mai multi fosti angajati ai Institutului de Cercetari si Proiectari Miniere (ICPM) ne-au contactat, rugandu-ne sa-i ajutam in demersul lor de a afla substratul unei privatizari ciudate. Gheorghe Marchis, fostul lider de sindicat al institutiei, ne-a spus: „Poate in contextul actual privind lupta impotriva coruptiei se va face o verificare a modului in care s-a privatizat Institutul. Sunt multe semne de intrebare.” Povestea ICPM este palpitanta, ca un film de aventuri in care se cauta aur si argint. ICPM (cel mai mare institut de profil din tara) a avut o activitate stiintifica si de creatie tehnica de peste 40 de ani. In toata aceasta perioada, in Baia Mare s-a format o baza materiala si umana de invidiat. Pe langa cercetarile si prospectiunile geologice, la ICPM s-au dezvoltat mai multe ateliere de micro-productie, ateliere ce puteau executa orice fel de lucrari, de la produse unicat, la cele de serie. Apoi, a avut dezvoltata o sectie pentru tehnologii neconventionale unde au lucrat cercetatori valorosi. Peste toate acestea, la ICPM a existat o arhiva cu caracter secret, ce continea toate lucrarile executate de Institut cu privire la perimetre miniere, zacaminte de aur si argint din tot Ardealul. Aceasta arhiva era depozitata intr-o incapere pazita, in care se intra doar pe baza de legitimatii speciale si de unde se iesea doar dupa o verificare atenta. Evident, arhiva a fost mereu sub atentia „baietilor cu ochii albastri”. Dupa Revolutie, dupa anii de inceput ai capitalismului salbatic si a perioadei de perpetua tranzitie nenorocita, in contextul diminuarii activitatii miniere a avut loc un declin al activitatii de cercetare. Solutia a fost privatizarea. De aici incepe „agonia si extazul”. Fostii cercetatori sustin ca au fost impiedicati sa participe la privatizare (s-a incercat prin PAS) si il acuza pe fostul director al FPS, Mircea Munteanu, ca a favorizat privatizarea in conditii suspecte. Gheorghe Marchis si Teodor Bene (unul dintre inginerii cu vechime in Institut) sustin ca: „Munteanu trebuie sa raspunda cum s-a facut privatizarea si sa spuna unde a ajuns arhiva secreta.” „Mentalitati comuniste!” Mircea Munteanu a declarat ca privatizarea s-a facut „in litera legii”. El recunoaste ca, dupa privatizare, a fost membru in Consiliul de Administratie al ICPM aproape un an, dar crede ca era o situatie corecta. „Acesti oameni care si acum mai reclama sunt cei nu se pot adapta la capitalism. Au o mentalitate de comunisti. Ei nu inteleg ca a fost singura solutie pentru a salva ICPM. Privatizarea a avut loc in 1999. S-a verificat de zeci de ori cum s-a vandut, de la serviciile secrete pana la alte organe de control. Totul s-a facut cu respectarea legislatiei. Cum spun fostii angajati ca nu au avut acces la datele reale din contabilitate? Ei ne-au furnizat si noua datele pentru privatizare, pe semnatura. Acolo nu s-au facut cercetari stiintifice, ci de aplicatie. Si aceasta trebuie sa aiba o eficienta practica. Dupa ’90 au acumulat datorii. La privatizare acestea au ajuns la 11 miliarde lei, fara penalitati. Influenta Statului s-a mentinut pana in 2001 sau 2002, inainte de a vinde actiunea nominativa de control. Aceasta insemna ca Statul trebuia sa fie informat despre ceea ce se intampla in institut. S-a renuntat pe considerente practice. Cosma a fost un director fara rezultate atat inainte, cat si dupa privatizare si de aceea a fost schimbat. Cu arhiva e o alta poveste. Ea a fost sigilata la privatizare si verificata imediat de toate serviciile secrete. S-a stabilit ca nu e nimic secret acolo(!), pentru ca cercetarea aplicativa nu are nimic concret. Oamenii de acolo habar n-au. Nu are nici o legatura cu zacamintele secrete. Astia nu s-au desprins de perioada comunista a anilor ‘50. Au ramas bietii cercetatori la mentalitatea comunista. Arhiva de acolo nu valoreaza nimic. Ii invit sa vina sa o ia si sa o vanda. Si daca cineva ofera un leu pe ea, eu ma impusc. Sa vina strainii si sa o ia, sa concesioneze si sa creeze locuri de munca. Pentru pretentiile tehnologice de azi, arhiva aceea valoreaza zero”, a conchis Munteanu. „Uite cine vorbeste!” Fostii cercetatori, indignati de afirmatiile lui Munteanu, afirma ca fostul director FPS minte, deoarece a avut interese. „Minte cu nerusinare! Noi nu stim decat de doua licitatii. Prima, la care nu a venit nimeni, si a doua la care a fost Sas si unde s-a vandut la 10% din pretul de pornire. Nu este legal. Noi asa stim, poate ei au facut in asa fel incat sa iasa cum a iesit, dar Munteanu nu este strain de cele intamplate. El nu stie ce a fost acolo, adica se face ca nu stie. Arhiva secreta a fost o realitate. Am lucrat acolo, cum spune ca nu are nici o valoare? Unde sunt acele harti, acele lucrari care au un caracter strategic? Nici unde nu se vinde asa ceva! Au fost si la IPEG, dar si la ICPM. Si mai trebuie stiut ceva. Munteanu s-a inteles cu fostul director Cosma, partas la jaful de la Institut. De ce venea Munteanu cu masina la Institut si oamenii lui Cosma ii burduseau portbagajul cu bunatati? Noi am vazut si stim”, au relatat protestatarii. Credem ca „misterul” arhivei secrete trebuie clarificat. Solicitam celor in drept sa scoata la vedere dosarul de privatizare, sa spuna public unde s-au dus lucrarile cu zacamintele Ardealului. Solicitam Serviciilor Secrete sa reia aceasta problema, deoarece cei nemultumiti se vor adresa autoritatilor de la Bucuresti. „Aici este vorba de posibile fraude, de posibile acte de coruptie. Stiti de geologul arestat la inceputul anilor ’90, prins la granita cu ceva planse cu zacaminte? Acele planse au fost din arhiva secreta a ICPM. Cum nu au valoare?”, a incheiat Bene. Sas e linistit Sas, actualul proprietar, spune ca a cumparat ICPM cu tot ce avea, si cu arhiva. Si mai spune ca nu sunt lucrari foarte valoroase: “La momentul privatizarii institutului eram pensionat de 7-8 ani, dupa ce lucrasem 30 de ani aici. Aveam mai multe firme deschise in strainatate, cu 700 de angajati. Atunci am aflat de privatizare. Stiu ca fostii angajati nu s-au inteles asupra sumei cu care sa participe fiecare, multi nu aveau bani. Erau in jur de 20-30 milioane lei de caciula. Eu mare interes in a cumpara aici nu am avut. A fost cea mai proasta afacere pe care am facut-o, pentru ca tot timpul trebuie sa aduc banii pe care ii castig cu firmele din strainatate, pentru a mentine institutul. In tara mai sunt institute la Deva, Bucuresti, dar fac cercetare practica. Au mentinut simbolic activitatea. In Institut am facut investitii de 1 milion de dolari. De la Stat nu avem comenzi decat foarte rar, o data pe an, de 1 miliard, sa zicem. Am extins afacerea cu prelucrare de material lemnos. Arhiva contine documentatie valoroasa, daca o folosesti. Sunt acolo planuri de mina, continut minier. Este toata in sediul institutiei. Mai vin pe furis fostii angajati in colaborare cu cei de aici si isi iau date.” Nicolae TEREMTUS, Ciprian DRAGOS