Wilhelm cel Mare, primul imparat german al epocii moderne

* La 22 martie 1797, se nastea in Berlin cel care avea sa devina rege al Prusiei si primul imparat german, Wilhelm I, mai exact Wilhelm Friedrich Ludwig von Hohenzollern. A fost rege al Prusiei din 2 ianuarie 1861, pana la moarte si imparat german din 18 ianuarie 1871. Wilhelm I a fost al doilea fiu al regelui Prusiei Frederic Wilhelm al III-lea si al reginei Louise, fiica ducelui Carol al II-lea de Mecklenburg-Strelitz. A primit o educatie potrivita cu canoanele vremii din partea rectorului Pedagogiumului din Magdeburg. De la o varsta frageda a fost numit ofiter, in 1825 ajungand la gradul de general locotenent si la comanda Corpului de Garda prusac. In afara de activitatile militare, a luat parte la treburile politice ale statului, fiind folosit de tatal sau ca sfetnic sau a fost trimis in misiuni diplomatice la Petersburg. Dupa ce a trebuit sa renunte la casatoria cu printesa Elisa Radziwill, s-a casatorit, din ratiuni politice, cu printesa Augusta de Saxa-Weimar-Eisenach, fiica ducelui Carol-Frederic de Saxa-Weimar-Eisennach. Desi a avut o casatorie nu tocmai fericita, au avut totusi doi copii: Friedrich Wilhelm (care va fi imparat 99 de zile) si Louise, care va deveni sotia lui Frederic I, Mare Duce de Baden. Dupa moartea tatalui sau, in 1840, la tron a urmat fratele sau, romanticul Friedrich Wilhelm al IV-lea, care, din motive de sanatate, a predat la 7 octombrie 1848 regenta lui Wilhelm. Acesta a fost un reprezentant al politicii conservatoare prusace, jucand un rol negativ in inabusirea revolutiei din 1848. Cu toate acestea, perioada domniei sale este cunoscuta sub numele de „perioada wilhelmina” fara sa poarte conotatii negative. La 18 martie 1848, sub presiunea evenimentelor revolutiei din 1848, Wilhelm a ordonat folosirea tunurilor impotriva baricadelor ridicate de luptatorii revolutionari, lucru prin care a atras asupra sa ura revolutionarilor. Aceste incidente i-au provocat suferinte care l-au determinat in cele din urma sa paraseasca anonim Berlinul. La revenirea lui din Anglia, a fost intampinat cu demonstratii antiregale si a supravietuit unui atentat. In decurs de cateva saptamani, Wilhelm a distrus ultimul bastion al revolutionarilor din Baden, de pe Valea Rinului. Intre 1850 si 1858, si-a stabilit resedinta la Koblenz, unde, sub influenta sotiei sale, a devenit mai moderat in conceptii si comportament. In tot acest timp, fiul sau a studiat la Bonn. La mobilizarea trupelor prusace sub presiunea clerului, in pregatirea Prusiei pentru interventia in razboiul Crimeii (conflict militar desfasurat intre 1853 si 1856) dintre Rusia, pe de o parte, Imperiul otoman, Franta si Anglia, pe de alta parte, Wilhelm a sesizat lipsurile din armata prusaca, iar acest lucru l-a determinat sa aprobe in 1860 cresterea cheltuielilor militare pentru reorganizarea armatei prusace. Dupa moartea fratelui sau, Friedrich Wilhelm al IV-lea, la 2 ianuarie 1861, va fi incoronat la 18 octombrie 1861 in Königsberg ca rege al Prusiei, incoronarea sa fiind un compromis, privit cu neincredere de Parlament. Alegerile din 6 decembrie 1861 au reprezentat o victorie pentru partidul nou progresist, care a obtinut o majoritate in Parlament, ceea ce a dus la un conflict constitutional. Regele a pretins continuarea si pe mai departe a structurii militare existente. Aceste conflicte, care au pus sub semnul intrebarii suveranitatea monarhului, l-au determinat sa-si semneze abdicarea. Actul semnat a ajuns in mainile lui Bismarck, care a reusit sa-l induplece pe rege sa-si schimbe hotararea. Politica din vremea domniei sale a fost influentata de cancelarul Otto von Bismarch. Wilhelm I a acceptat cu greu politica agresiva a lui Bismarck. Acesta a promovat o politica autoritara prin instituirea in interior a unui regim politienesc. Aceasta politica s-a repercutat si asupra imaginii regelui, care a pierdut din popularitatea de care se bucura. Ca manevra de a canaliza atentia populatiei in directia nationalismului german, Bismarck a folosit conflictele militare. In 1864, Prusia a invins Danemarca, primind in urma victoriei ducatele Schleswig si Holstein. Aceasta, conform calculelor lui Bismarck, a dus la un conflict cu aliatul Danemarcei, Austria, in 1866. Datorita strategiei aplicate de generalul von Moltke, razboiul s-a incheiat cu victoria Prusiei, care obtinea astfel suprematia in cadrul lumii germane. Aceasta politica de consolidare a Prusiei a fost privita cu neincredere si ingrijorare de Franta care, sub conducerea imparatului Napoleon al III-lea, a inceput razboiul din 1870-1871, in cursul caruia au avut loc bataliile de la Gravelotte si Sedan. Wilhelm Ia incercat, pana in ultimul moment, sa impiedice razboiul franco-prusac care s-a terminat cu dezastrul de la Sedan suferit de armata franceza, motiv pentru care a fost numit si „Wilhelm cel Mare”. Cu una dintre miscarile sale iscusite, Bismarck l-a determinat pe Napoleon al III-lea sa declare razboi Prusiei, in 1870. Cererea franceza catre regele Prusiei – sa renunte ca vreun membru al familiei sale sa aspire vreodata la coroana Spaniei – era intr-adevar provocatoare. Insa batranul si demnul rege Wilhelm I, in loc sa-si piarda cumpatul, l-a refuzat rabdator si corect pe ambasadorul francez trimis sa depuna cererea. Bismarck a recurs atunci la o tehnica pe care oamenii de stat care i-au urmat au dezvoltat-o pana la arta, si a lasat sa se scurga spre presa scrisa ciorna depesei lui Wilhelm I. Versiunea redactata a telegramei regelui arata ca o dojana regala la adresa Frantei. Infuriat, publicul francez a cerut razboi, pe care Napoleon al III-lea i l-a oferit. Dupa infrangerea Frantei, Wilhelm Is-a incoronat ca primul imparat german la 18 ianuarie 1871 in Sala oglinzilor din Versailles. Se spune ca Bismarck si Wilhelm Is-ar fi opus acestei incoronari in Versailles pentru a evita umilirea francezilor, dar au trebuit sa cedeze sub presiunea maselor. Proclamarea la 18 ianuarie 1871 a lui Wilhelm Ica imparat german a avut loc la exact 170 de ani de la incoronarea lui Frederic al III-lea de Brandenburg ca rege al Prusiei, incoronare care a avut loc la Königsberg. Wilhelm Ia fost primit cu mare pompa, la 16 iunie 1871, la Berlin, avand controverse cu Otto von Bismarck, care dorea ca Wilhelm sa fie numit „imparatul tuturor germanilor”, pe cand Wilhelm Ipretuia mai mult coroana de rege al Prusiei. In cele din urma, Wilhelm Ia acceptat titlul de „imparat german”, lasand rezolvarea problemelor politice in seama „cancelarului de fier”. Bismarck a fost cel care a organizat intalnirea celor trei imparati (ai Rusiei, Austriei si Germaniei), politica ce urmarea izolarea Frantei. In 1871, lui Wilhelm Ii-a revenit, in politica externa, rolul de mediator in conflictul dintre Washington si Columbia britanica din Canada, conflict izbucnit din cauza unor litigii privitoare la linia de granita. Wilhelm Ia murit la o varsta inaintata, la 9 martie 1888. Datorita trasaturilor sale de caracter – modestie, credinta fata de principiile sale – s-a bucurat de o mare popularitate, fiind insotit de un cortegiu funerar numeros, la 16 martie 1888. A fost inmormantat in mausoleul din Charlottenburg, la Berlin. Istoricii l-au numit „Wilhelm cel Mare”, nume care s-a cautat sa fie atribuit si nepotului sau Wilhelm al II-lea, dar s-a renuntat din cauza indignarii provocate in randul maselor populare. Wilhelm Iare un mare numar de monumente pe tot teritoriul Germaniei, cele mai cunoscute fiind Porta Westfalia si Coltul german. Chiar daca fiul lui Wilhelm Ia domnit doar 99 de zile inainte de a fi rapus de un cancer la gat si Wilhelm al II-lea a avut un comportament histrionic, care i-a facut pe observatori sa aiba sentimentul incomod ca stapanul celei mai puternice natiuni din Europa era nu doar imatur, ci si excentric. Germania s-a impus in politica internationala europeana pentru o lunga perioada de timp. „Daca n-as fi fost fiu de rege...” Prusia devenise o importanta putere militara a Europei. Armata era una dintre cele mai importante institutii ale statului prusac, iar ofiterii germani se bucurau de un prestigiu imens. Nu intamplator, la doar zece ani, Wilhelm a fost numit ofiter de catre tatal sau. Cu toate ca si-a inceput cariera militara la o varsta frageda, Wilhelm nu a excelat niciodata in meseria armelor. In 1814, Wilhelm a fost numit capitan, primind totodata ordinul „Crucea de fier”. Un an mai tarziu, a fost avansat la gradul de maior, primind comanda Regimentului de Garda nr.1, iar in 1816 a primit comanda Batalionului de aparare din Stetin (astazi Szczecin, in Polonia). In 1818 a preluat ca general maior comanda Brigazii de Infanterie, dupa care, in 1820, a preluat comanda suprema a Diviziei de Garda nr.1. In 1825, a devenit general locotenent, preluand comanda Corpului de Garda prusac. Atentate impotriva lui Wilhelm I La 14 iulie 1861, studentul Oskar Becker a incercat sa-l asasineze pe Wilhelm Iin timp ce acesta se afla la Baden-Baden. Regele a scapat cu o rana la picior. La 11 mai 1878, a avut loc al doilea atentat esuat asupra lui Wilhelm I, atentat efectuat de ucenicul tinichigiu Max Hödel, care avea convingeri social-democrate. Al treilea atentat a urmat dupa o perioada de trei saptamani, pe 2 iunie 1878. Este vorba despre atentatul doctorului Karl Eduard Nobiling, petrecut in acelasi loc in Berlin, pe strada Under den Linden. Imparatul a fost ranit grav de impuscaturi la cap si brate, dar a supravietuit atentatului multumita castii prusace pe care o purta. Bismarck a folosit indignarea maselor fata de atentat pentru a obtine aprobarea in Parlament a legii contra social-democratilor. Al patrulea atentat a avut loc la Rüdesheim, in 1893, pe Valea Rinului, atentat realizat cu dinamita de anarhistul August Reisdorf, care a esuat din cauza timpului umed care a neutralizat incarcatura exploziva. Ioan BOTIS