Vrei să vorbim despre asta? / „Sunt inferior!”

Indiferent de vârsta noastră, de sexul nostru, de experienţa noastră, de statutul nostru social, au existat momente în viaţa noastră când ne-am simţit depăşiţi de situaţie, mai puţin stăpâni pe noi, mai puţin încrezători în propriile forţe, inferiori.

Inferioritatea începe din copilărie, în clipa în care copilul trece printr-o situaţie de viaţă care îl face să creadă despre sine că este mai puţin valoros decât ceilalţi şi că el nu contează. În ceea ce priveşte cauza sentimentului de inferioritate, psihologii au formulat mai multe opinii şi le împart în diverse categorii.

Primul tip este inferioritatea legată de unele defecte corporale cu care copilul s-a născut sau le-a dobândit în urma unui accident.

Dacă aceste aspecte sunt punctate ca fiind negative, copilul va ajunge să se simtă “necorespunzător”.

A doua cauză a inferiorităţii poate fi chiar stilul parental adoptat de familie. De exemplu, dacă părinţii fac diferenţieri între copii, dacă sunt mai grijulii cu unul dintre copii decât cu celălalt, îi arată primului mai multă afecţiune decât celui din urmă sau îl favorizează pe cel mai mic în detrimentul celui mare, atunci toate acestea pot provoca sentimente de inutilitate, de lipsă de importanţă şi irelevanţă.

În cazurile de supraprotectivitate, complexul de inferioritate va apărea, deoarece copilul nu va fi lăsat să îşi dezvolte singur abilităţile şi să îşi descopere resursele pentru a se adapta vieţii sociale şi pentru a-şi rezolva problemele cu care se confruntă, ajungând să se simtă neadecvat.

În cazul opus, de neglijenţă, copilul se va simţi pur şi simplu lipsit de importanţă pentru părinţi. În alte cazuri, inferioritatea se poate instala şi pe motive ce ţin de culoarea pielii, religie, etnie – obiceiurile diferite din familia de bază îl pot face să se simtă ciudat şi neadecvat la şcoală sau în cercul de prieteni.

Folosit greşit, a fi diferit este unul dintre factorii care pot duce la formarea unui complex de inferioritate. Copilul este învăţat faptul că a fi diferit de restul este un handicap, un defect, deci el este mai puţin valoros şi mai puţin important decât ceilalţi. La fel ca multe probleme de ordin psihologic, complexul de inferioritate îşi are sursa în copilărie. Nu este greu să identificăm nişte conflicte vechi care ne-au marcat atunci şi ne-au modelat dezvoltarea până azi.

Antidotul sentimentului de inferioritate este identificarea motivelor pentru care ne simţim mai puţin buni, mai puţin capabili şi să începem să lucrăm cu gândurile negative de genul “dacă sunt diferit, sunt inferior, nu sunt la fel de valoros”.