Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Vrei să vorbim despre asta? / Neajutorarea
Neajutorarea este starea în care ne aflăm în momentul în care ne simţim incapabili de a schimba lucrurile din viaţa noastră. Neajutorarea este principala sursă a depresiei. În multe cazuri, aceasta apare atunci când persoana îşi pierde speranţa în vreo rezolvare a problemelor sau că va obţine ceea ce îşi doreşte.
La fel ca şi curentul electric, motivaţia curge prin mintea noastră atâta timp cât circuitul este conectat. Conexiunea se întrerupe atunci când ne simţim neajutoraţi şi pierdem controlul asupra vieţii noastre.
Dacă neajutorarea este promotorul depresiei ar fi bine să înţelegem cum dezvoltăm sentimente de neajutorare şi cum le putem evita. Atât timp cât acţiunile noastre se leagă de rezultatele aşteptate, ne simţim în control, chiar dacă acestea sunt negative. De exemplu, dacă un elev care nu învaţă ia o notă mică, acesta nu se va simţi neajutorat, deoarece nu se aşteaptă să ia notă mare. Dar dacă elevul învaţă, iar nota lui nu este maximă, atunci el va simţi sentimente de neajutorare.
Ciudat sau nu, neajutorarea este un sentiment învăţat din experienţele noastre din trecut.
Dacă ne lovim de o problemă, cel mai probabil vom aborda un proces după modelul: încercări şi strategii de rezolvare – rezultate sub aşteptările noastre – pierderea graduală a speranţei – pierderea speranţei şi renunţarea. Sentimentele de neajutorare se pot evita dacă pur şi simplu nu renunţăm. Cu cât renunţăm mai mult, cu atât vom învăţa cum să fim mai neajutoraţi.
De multe ori lipsa resurselor cauzează neajutorare. Dar asta nu ar trebui să ne oprească, ci să ne stimuleze creativitatea şi să ne construim noi înşine instrumentele de care avem nevoie.
Unele persoane au devenit neajutorate tocmai pentru că au ascultat problemele şi experienţele de viaţă ale unor persoane care se simţeau lipsite de orice speranţă şi orice rezolvare. Iar odată sădită în mintea noastră ideea că “suntem nişte rataţi” şi că „viaţa este nedreaptă” ne vom simţi mereu neajutoraţi.
Soluţiile încep cu preluarea controlului asupra acţiunilor noastre, construirea unui plan strategic, perseverenţă şi asumarea responsabilităţii asupra consecinţelor. Dobândirea de noi competenţe şi aptitudini va fi întotdeauna de mare ajutor.