Vrei să vorbim despre asta? / Ne autopedepsim

„Merit să sufăr”. În general, suntem motivaţi să menţinem pentru o perioadă cât mai lungă sentimentele bune şi plăcute, iar pe cele negative încercăm să le reducem sau să le eliminăm complet. Totuşi, lovindu-se de unele experienţe de viaţă, persoanele se concentrează mai mult pe menţinerea şi intensificarea unor sentimente şi trăiri negative – de exemplu, ascultarea repetată a unor melodii triste după o despărţire.

Studiile arată că persoanele cu o stimă de sine scăzută nu vor fi motivate să repare aceste stări întunecate. Există şi o explicaţie a acestui comportament: indivizii cu o stimă de sine scăzută şi o imagine despre sine distorsionată se simt mai confortabil în situaţii similare şi în consens cu propriile păreri despre sine. Şi mai clar, o stimă de sine scăzută este slab motivată să caute stări pozitive şi plăcute, deoarece acestea nu sunt în concordanţă cu imaginea negativă proiectată de ea şi pentru că pur şi simplu nu merită să se simtă bine.„Suferinţa mă va face o persoană mai bună”.

Durerea este mai mult decât o senzaţie fizică neplăcută care ne semnalizează o rană sau o boală. Are o semnificaţie profundă în multe medii culturale şi tradiţii religioase, având ca scop purificarea şi curăţarea de aspecte nedorite ale sinelui nostru.

Durerea fizică ar putea dezvolta sentimente de moralitate şi virtute în cei care au greşit (sau consideră că au greşit), iar cei din jur percep sentimentele de regret, reducându-se şansele unei pedepse externe. Totuşi, chiar dacă prin acest mod de reducere a vinovăţiei se dobândeşte eliberarea, autopedepsirea nu este singura modalitate prin care noi ne putem corecta greşelile. Comportamente prosociale de tipul cererii de iertare şi încercarea de restabilire a legăturii/ relaţiei rupte sunt alternative mult mai constructive.

”Trebuie să sufăr”. În mod interesant, oamenii câteodată aleg să sufere atunci când se aşteaptă să sufere sau consideră că situaţie este de acea natură, chiar dacă nu au greşit cu nimic. Mulţi dintre noi cred cu tărie că lumea este un loc just şi corect, deci, dacă suferă, înseamnă automat că trebuie să merite, să îndure, să fie pedepsiţi. Credinţa conform căreia lucrurile se întâmplă cu un motiv poate să fie consolantă, dar uneori împiedică efortul de a reduce suferinţa.

Autopedepsirea poate să ia numeroase forme, de la a ne autocaracteriza negativ, până la pedepsirea fizică şi automutilare. Ciudat este şi faptul că o serie de comportamente bune, pozitive, precum exerciţiile fizice sau alimentaţia sănătoasă pot deveni metode de autopedepsire dacă sunt duse la extrem. Unii cred că şi accidentele reprezintă câteodată manifestări ale vinei inconştiente.

Chiar dacă autopedepsirea poate oferi pe termen scurt un sentiment de eliberare, dreptate, o revenire la drumul corect afectează sănătatea noastră psihică. Autopedepsirea este caracteristică tulburărilor de personalitate antisociale, depresiei, tulburărilor alimentare. Data viitoare când simţim nevoia să suferim pentru păcatele noastre trebuie să ţinem cont şi de celelalte metode adaptative şi funcţionale care ne dau aceleaşi beneficii fără a ne cauza şi mai multă durere. Începem prin a ne ierta pe noi, apoi încercăm să reparăm relaţiile rupte şi învăţăm din propriile noastre greşeli.