Vrei să vorbim despre asta? / Monstrul cu ochi verzi

Gelozia este o trăire prezentă şi recunoscută în toate culturile lumii. Numeroase cercetări sugerează că există diferenţe între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte manifestarea geloziei. Unele teorii susţin că există o diferenţă şi între tipul de gelozie resimţit ca şi ameninţare la adresa relaţiei emoţionale şi între gelozia apărută între partenerii sexuali rivali. În funcţie de intensitatea ei, psihologii au evidenţiat două tipuri de gelozie, şi anume, gelozia patologică, având un mod de manifestare distructiv asupra indivizilor, a partenerilor şi a relaţiei, precum şi forma obişnuită de gelozie care protejează legătura dintre parteneri prin reorientarea acestora asupra relaţiei lor.

Formele severe de gelozie izvorăsc din nesiguranţă şi o stimă de sine foarte scăzută. Acestora li se adaugă de multe ori şi o teamă reală sau alteori imaginară că persoana ar putea pierde afecţiunea partenerului. Posesivitatea este caracteristică geloziei patologice şi are ca singur scop nevoia de control asupra vieţii celuilalt, nu menţinerea şi conservarea relaţiei de cuplu.

Nu de puţine ori se spune că gelozia le ia oamenilor minţile. În cazuri extreme, teama, supărarea, nesiguranţa pot atinge intensităţi ridicate, generând simptome similare cu ale sindromului posttraumatic (PTSD). La fel, pot apărea insomniile, hipervigilenţa, iritabilitatea, gândurile obsesive. Unii indivizi pot avea gânduri de suicid sau uneori, din nefericire, gelozia devine motivul pentru care unii îşi ucid partenerii de viaţă. Întregului ghem de slăbiciuni ale geloziei i se adaugă şi factorul cultural, unii parteneri simţindu-se umiliţi şi ruşinaţi de o eventuală infidelitate.

În concluzie, este important de ştiut că gelozia ne este caracteristică, diferenţa făcând-o modul de abordare, nivelul de intimitate dintre parteneri, dezvoltarea personală a fiecăruia dintre noi. În cazurile în care există o dorinţă de a îmbunătăţi relaţia de cuplu, atenţia trebuie focusată nu pe trăirile generate de gelozie, ci pe modul în care se răspunde la acestea. Comunicarea este recomandată în cuplu, dar cu avertizările de rigoare: dialogul poate fi resimţit ca o acuzare, ca o nevoie de control şi posesivitate. În acest caz, relaţia se va destrăma. Într-o relaţie matură, împărtăşirea nesiguranţei, a punctelor oarbe, a ispitelor, a sentimentelor vulnerabile asociate geloziei, pot duce la creşterea încrederii şi a intimităţii dintre parteneri. Bineînţeles, un ajutor specializat este mereu recomandat, tocmai pentru a diminua şansele unei rupturi.