Vrei să vorbim despre asta? / Criza vârstei de mijloc

Cercetătorii au concluzionat că principală caracteristică sau principalul scop al vieţii adulte de mijloc, adică 45-65 de ani, este dorinţa de implicare în familie, societate şi în modelarea noilor generaţii. Dacă adultul aflat în această perioadă a vieţii sale nu reuşeşte să îşi implementeze această pornire, va ajunge să se simtă lipsit de valoare, lipsit de importanţă şi inexistent, blocat la un nivel de stagnare, fără oportunităţi de evoluţie.
Cel mai cunoscut termen referitor la această perioadă din viaţa noastră este criza vârstei de mijloc. Aceasta se poate caracteriza printr-o etapă de reevaluare care duce la contestarea principiilor şi a valorilor după care ne-am condus până atunci. Apare dubiul că am acţionat întotdeauna potrivit. Ca şi consecinţe vizibile, unele persoane divorţează de partenerii lor, îşi schimbă locul de muncă sau îşi schimbă domiciliul în alte zone sau alte oraşe.
De regulă, primele semne ale acestei crize apar în jurul vârstei de 40 de ani, când persoana începe să dezvolte un simţ mai profund al propriei mortalităţi. Adulţii încep să conştientizeze că tinereţea lor este limitată şi că nu şi-au atins multe dintre scopurile setate în trecut. Bineînţeles, această criză nu este obligatorie pentru fiecare individ în parte. Unii percep această perioadă ca pe o etapă de tranziţie sau de schimbare, furtuna emoţională lipsind sau fiind de intensitate scăzută. Alţi adulţi preferă să se perceapă ca fiind în floarea vârstei şi nicidecum într-un declin existenţial.
În această etapă, bărbaţii vor dori să îşi exerseze masculinitatea prin comportamente energice şi tinereşti, vor purta haine la modă, vor încerca sporturile extreme, poate îşi vor cumpăra o motocicletă.
Pe de altă parte, femeile aflate la această vârstă vor dori să îşi evidenţieze şi mai mult feminitatea prin a purta îmbrăcăminte la modă şi tinerească, vor apela la chirurgia estetică, se vor implica mai mult în comunitate şi vor avea o viaţă socială mult mai activă. Unele femei vor dori să se asemene cât mai mult cu fiicele lor. Astfel de comportamente pot fi o consecinţă a unor sentimente de izolare, singurătate, inferioritate, inutilitate sau lipsa atractivităţii.
Pragurile şi vămile prin care trecem în viaţă sunt o bună oportunitate spre autoanaliză şi reevaluare a propriei noastre existenţe, iar apoi, acţionarea în acest sens, schimbând ceea ce poate fi schimbat şi acceptat ceea ce nu poate fi schimbat.